fbpx
17 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

Procuratura raionului Sângerei a trimis patru membri PACE în judecată, iar pe Gherghe Cavcaliuc l-a anunțat în căutare

Citește și:

Procuratura raionului Sângerei a decis disjungerea și trimiterea în judecată a cauzei penale în care patru membri ai formațiunii PACE sunt acuzați de „huliganism comis de două sau mai multe persoane”. De asemenea, urmare a eschivării lui Gheorghe Cavcaliuc de la organul de urmărire penală, Procuratura raionului Sângerei a dispus anunțarea acestuia în căutare.

După refuzul repetat al lui Cavcaliuc de a se prezenta benevol la o citare legală, vineri, prin ordonanța procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Sângerei, a fost dispusă reținerea acestuia pentru prezentarea învinuirii. Potrivit materialelor, pe 9 iulie, acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, eschivându-se de la organul de urmărire penală, motiv pentru care procurorii au dispus anunțarea acestuia în căutare.

Gheorghe Cavcaliuc este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”. Acesta împreună cu ceilalți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii.

Acțiunile au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie, când mai mulți membri PACE l-a fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cine va fi noul ambasador al Ucrainei în Republica Moldova

Fostul secretar al Consiliului de Securitate al Ucrainei, Alexei Danilov, va deveni noul ambasador al Ucrainei în Republica Moldova....

Un membru internațional al Comisiei Vetting demisionează

Maria Giuliana Civinini, unul dintre cei trei membri internaționali ai Comisiei Vetting, a notificat Președintele Parlamentului, Președintele Comisiei juridice,...
  sursa: cursbnm.md