Remediul perfect pentru tratarea răcelilor şi a virozelor respiratorii

Cătina este un remediu natural pentru o multitudine de afecţiuni ale organismului, atât interne cât şi externe. Ea este un arbust cu o arie foarte mare de răspândire, deloc pretenţios şi ale cărui fructe îşi menţin proprietăţile benefice pentru organism chiar şi în condiţii de ger.

Boabele de cătină se recoltează din august până la sfârșitul lunii octombrie, însă le puteți găsi și iarna, aproape înghețate, dar totuși perfecte. În timpul iernii, se recomandă folosirea combinației de cătină cu miere pentru conservare. Întrucât mierea are un conținut de microelemente similar sângelui uman, este ușor asimilată în organism, oferind beneficii interesante cum ar fi proprietăți antibacteriene, bacteriostatice, curative și reparatoare.

Oamenii de știință au descoperit că este deosebit de bogată într-o varietate de nutrienți, flavonoide și acizi grași esențiali, cum ar fi caroten, omega-3, -6, -7, -8 și -9, concentrații mari de vitaminele C și E, dar și flavonoizi antioxidanți care distrug radicalii liberi.

Se consumă simplă sau sub formă de ceai, sirop, tinctură, pulbere, ulei sau extract din muguri, toate acestea putându-se cumpăra sau prepara chiar în propria bucătărie.

Cel mai des, cătina este întrebuinţată în tratarea răcelilor şi a virozelor respiratorii, având un mare aport de vitamine şi substanţe ce întăresc sistemul imunitar şi ajută organismul în lupta împotriva viruşilor.

Ceaiul de cătină este un extraordinar energizant şi revigorant al organismului şi poate înlocui cu succes cafeaua de dimineaţă. Este benefic şi pentru persoanele ce urmează un program de slăbit şi doresc să scape de kilogramele în plus, în mod natural, acestea putând urma o cură cu ceai de cătină. Dieta cu ceai de cătină asigură doza necesară de vitamine, scade pofta de mâncare exagerată şi nu cauzează probleme de sănătate secundare.

Beneficii pentru sănătate:

  • susține sistemul imunitar (vindecă virozele respiratorii și gripa);
  • menține sănătatea ochilor;
  • are efect antiimbătrânire, stimulând regenerarea țesuturilor;
  • susține sănătatea cardiovasculară;
  • întărește pereții celulari;
  • echilibrează funcția endocrină;
  • reglează lipidele din sânge;
  • are activitate antiinflamatoare semnificativă, reducând durerea;
  • anumiți compuși din scoarța și frunze sunt anticancerigeni;
  • preparatele din fructele, semințele, frunzele și scoarța acestui arbust s-au dovedit foarte promițătoare în tratamentul mucoaselor, inclusiv al ulcerelor și afecțiunilor gastrointestinale, precum și al problemelor vaginale;
  • uleiurile și sucul au efect pozitiv asupra sistemului cardiovascular, reducând nivelul colesterolului;
  • uleiul de Hippophae rhamnoides este eficient în tratamentul arsurilor, escarelor și a unor afecțiuni ale pielii, precum dermatita, eczema, rozaceea, acneea, psoriazisul și daunele provocate de radiațiile solare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.