fbpx
10.7 C
Бэлць
miercuri, aprilie 24, 2024

Șeful SIS: „Mulți dintre cetățenii noștri care au cetățenia rusă s-ar încadra în această mobilizare”

Citește și:

Mobilizarea anunțată de președintele rus Vladimir Putin determină autoritățile Republicii Moldova să se pregătească pentru noi scenarii de escaladare a războiului din Ucraina. O spune directorul Serviciului de Informații și Securitate, potrivit căruia așa-zisa mobilizare parțială din Rusia ar putea schimba liniile frontului, iar Republica Moldova se va confrunta cu un nou val de refugiați. De asemenea, potrivit șefului SIS, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Rusia lucrează la capacități maxime, pentru a le facilita cetățenilor noștri stabiliți în Rusia revenirea acasă, notează IPN.

Primul impact al mobilizării anunțate de Vladimir Putin este creșterea numărului de persoane care vin în Republica Moldova, spune șeful SIS. Potrivit lui Alexandru Musteață, în cazul cetățenilor ruși care aleg să vină în Republica Moldova, poliția de frontieră analizează minuțios scopul vizitei, iar cei care nu-și vor putea justifica șederea, vor fi întorși de la graniță.

„Am făcut o analiză a legislației Federației Ruse și nu există așa noțiune ca mobilizare parțială, ea doar a fost anunțată ca fiind parțială. Noi analizăm riscurile pe care le are acest anunț pentru Republica Moldova. Primul risc este că vom avea un număr mai mare de cetățeni care pleacă din Federația Rusă spre Republica Moldova. În primul rând, e vorba de diaspora noastră de acolo, pentru că mulți au cetățenia Federației Ruse și s-ar încadra în această mobilizare. Sunt și cetățenii ruși care vor veni spre Republica Moldova fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră. Anticipăm că numărul lor va crește. Aici rolul nostru, alături de Poliția de Frontieră, este de a analiza la intrarea în țară cine intră, care e scopul celor care intră. Dacă vor exista dubii cu privire la scopul persoanei, i se va interzice accesul pe teritoriul Republicii Moldova și va primi retur. Nu e vorba de cetățenii noștri care revin, ei sunt întotdeauna bineveniți”, a spus Alexandru Musteață în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Alexandru Musteață spune că, deocamdată, nu există date despre cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia rusă și care ar fi primit citație pentru a fi mobilizați pe front. Șeful SIS spune că toți cei care-și doresc să se întoarcă acasă din Rusia pot solicita ajutorul autorităților noastre consulare din Rusia.

„Primul risc pentru cetățenii noștri din Rusia este să fie mobilizați și să ajungă în zona de conflict. De asemenea, mobilizarea ar putea duce la escaladarea conflictului, ar putea influența liniile frontului. Vedem amenințări de utilizare a armelor nucleare tactice, ceea ce reprezintă un nou nivel al conflictului. În cazul escaladării, am putea avea un nou val de migranți, pentru care trebuie să fim pregătiți. Consulatul nostru de la Moscova lucrează în regim alert. Le dă cetățenilor noștri titlu de călătorie, care le permite să iasă din Rusia și să vină acasă. E o cerere foarte mare la biletele de avion. Noi nu avem o cursă directă cu Federația Rusă acum, dar avem multe persoane care călătoresc terestru”, a spus directorul Serviciului de Informații și Securitate.

La 21 septembrie președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială în Federația Rusă. Liderul de la Kremlin a precizat că urmează să fie recrutați 300 de mii de rezerviști, fiind vorba doar despre cei care au pregătire militară.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ „Victorie” sau înfrângere pentru Șor? „Curierii” au adus de la Moscova peste 20 de milioane de lei într-o singură zi. Poliția a pornit...

Forțele de ordine din Republica Moldova anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20 de milioane...

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....
  sursa: cursbnm.md