fbpx
19.6 C
Бэлць
miercuri, aprilie 24, 2024

Spitalul Raional Edineț, obligat să restituie unei persoane banii cheltuiți în spital pe medicamente pentru tratarea coronavirusului

Citește și:

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a examinat petiția unei persoane care, în perioada aflării sale în Spitalul Raional Edineț, a fost pusă în situația de a cumpăra unele medicamente pentru tratarea noului coronavirus.

Reprezentanții CNAM au constatat că Spitalul Raional Edineț, nu a asigurat existența în stoc a medicamentelor necesare prestării serviciilor medicale prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală. Acest fapt contravine normelor metodologice de aplicare a Programului unic și contractului de acordare a asistenței medicale semnat între CNAM și spital.

Drept urmare, instituția medicală este obligată să restituie persoanei cheltuielile de 9702 lei, suportate de aceasta în perioada aflării sale în spital între 15 octombrie și 10 noiembrie 2020.

CNAM a solicitat conducătorului Spitalului Raional Edineț onorarea obligațiilor contractuale, îmbunătățirea sistemului de control intern și neadmiterea în viitor a unor cazuri similare.

Menționăm că persoana care a fost nevoită, pe durata aflării sale în spital, să procure din surse proprii medicamente prescrise de medicul curant are dreptul să se adreseze conducerii instituției medico-sanitare pentru a-i fi restituite sumele achitate nejustificat. Pentru aceasta, persoana urmează să prezinte documentele ce confirmă procurarea medicamentelor, iar reprezentanții instituției vor examina cererea pacientului, conform prevederilor legale.

În caz de refuz al instituțiilor spitalicești de a restitui banii, persoanele pot depune o cerere similară și către CNAM.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat explică fenomenul neobișnuit influențat de praful saharian

Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi, suntem martori la un fenomen meteorologic mai neobișnuit,...

Parcul central din municpiul Bălți îi va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele lui Mihai Volontir. Decizia fost votată astăzi la ședința consiliului. Pentru...
  sursa: cursbnm.md