fbpx
7.3 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Statul va compensa 30% din valoarea accizei la motorina utilizată în agricultură. Alexandru Slusari: „suma nu este semnificativă”

Citește și:

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, cere guvernării identificarea surselor necesare, astfel încât statul să asigure compensarea totală a accizei la motorină pentru agricultori. Slusari spune că o compensare de 30% nu reprezintă un ajutor consistent pentru fermieri. De cealaltă parte, deputatul PAS, Lilian Carp, spune că dacă banii țării vor fi repartizați în întregime agricultorilor, Guvernul va fi în incapacitatea de a achita pensiile și salariile cetățenilor, notează IPN.

Potrivit unui anunț al premierului Natalia Gavrilița, fondul de subvenționare în agricultură pentru anul 2022 va fi de 1,75 miliarde de lei. De asemenea, statul a decis că va compensa 30% din valoarea accizei la motorina utilizată în agricultură.

„Când pe piață nu e nicio regulă, iar prețul en gros este cu 2 lei mai mare decât prețul la pompă, restituirea accizei nu este mare lucru. Acciza este 2,52 lei per litru, suma nu este semnificativă. În toate țările europene această problemă este demult uitată, acciza nu este achitată de agricultor. Dacă se dorea un ajutor palpabil, toată suma accizei trebuia restituită. Dacă se dorește restituirea la toți, inclusiv, la agro-holdinguri, va fi iar o inechitate. Dar dacă vor fi excluși cei care pot să-și permită motorina, care primesc credite ieftine și banii se duc în off-shore-uri și vor rămâne doar agricultorii mici și mijlocii, pot fi identificate mijloacele necesare pentru a restitui toată acciza. Asta ar fi minimul ce poate fi făcut acum pentru fermieri. Dacă toată valoarea accizei va fi restituită, cu excepția holdingurilor din agricultură, ar fi vorba de 300 de milioane de lei”, a spus Alexandru Slusari în cadrul unei emisiuni televizate.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că majorarea fondului de subvenționare în agricultură este o povară financiară consistentă pentru bugetul de stat, iar compensarea totală a accizei la motorină pentru agricultori ar lăsa alte domenii fără acoperire financiară.

„Fondul de subvenționare în agricultură este de 1,75 miliarde lei, este mai mult decât în anul precedent. Asta în condițiile crizelor cu care ne confruntăm. Chiar și în aceste condiții grele, a fost majorat acest fond. Întrebarea este ce facem? Există și alte domenii cum ar fi asistența celor din păturile social-vulnerabile. Dacă dăm toți banii pentru agricultori, riscăm să nu mai dăm pensii. Din aceste accize de plătesc impozite, impozitele ajung în buget și din buget la pensionari și mai departe pe masă”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

Potrivit Guvernului în acest an, aria de aplicare a subvențiilor în agricultură va fi extinsă pentru:
– compensarea a 30% din valoarea accizei la motorina utilizată în agricultură;
– compensarea până la 200 de mii de lei din rata dobânzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante și, suplimentar, până la 150 mii lei pentru creditele accesate pentru proiectele investiționale;
– majorarea plafonului subvenției până la 1,5 milioane de lei pentru construcția instalațiilor de producere a energiei regenerabile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Grindina a făcut prăpăd în raionul Soroca. Locuitorii din Cureșnița, disperați

Grindina de ieri a stricat toate culturile din grădinile gospodarilor din Cureșnița, Soroca https://youtu.be/OKOOt6HaUi8 „Ea deja se va usca, o să...

Activitatea Guvernului în 2024, în nordul țării

Astăzi în studioul TV Nord îl avem pe Vladimir Rusu, șeful Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat cu...
  sursa: cursbnm.md