fbpx
9.7 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Subvenții în avans pentru dezvoltarea mediului rural

Citește și:

Dosarelor pentru solicitarea subvențiilor în avans cu scopul îmbunătățirii nivelului de trai și de muncă în mediul rural pot fi depuse până la 20 mai.

Dosarele sunt recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR). 

De obținerea subvențiilor în avans pot beneficia unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I, sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10.000 locuitori cu statut de rezident, și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole.

Măsurile de sprijin prevăd îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale; renovarea și dezvoltarea localității rurale dar și  diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole.

Valoarea maximă a sprijinului financiar acordat de stat pentru primile două măsuri  reprezintă 80 la sută pentru un proiect eligibil de până la 3 milioane de lei, iar pentru a treia măsură 50 la sută pentru un proiect eligibil de până la un milion de lei.

Pentru fiecare măsură menționată, alocația financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de 5 la sută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md