fbpx
5.9 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

Tariful energiei electrice ar putea ajunge la 3 lei! Andrei Spînu: „Ar fi un scenariu optimist”

Citește și:

După o majorare a tarifelor la gazele naturale, ne așteaptă o nouă scumpire de proporții. Este vorba despre majorarea tarifului energiei electrice. Vicepremierul Andrei Spînu spune că, în cel mai optimist caz, ar fi vorba de o majorare până la 3 lei. Oficialul a menționat că scumpirea este inevitabilă în condițiile în care, în regiune, tariful la energia electrică este de 4-5 ori mai mare decât în Republica Moldova. Tariful majorat va intra în vigoare de la 1 aprilie 2022, notează IPN.

Vicepremierul Spînu spune că deja au fost demarate licitațiile de livrare a energiei electrice, în condițiile în care contractele existente expiră la sfârșitul lunii martie. Potrivit lui Spînu, în contextul regional actual, menținerea tarifului existent la electricitate este puțin probabil.

„Interesul Guvernului este ca să oferim cele mai bune prețuri la resursele energetice pentru cetățenii noștri. Licitațiile deja au început. Am promovat și o lege care-i obligă pe cei care organizează licitațiile să cumpere din cel puțin două surse ca să avem o diversificare. Dacă ne uităm la prețurile pe care le au vecinii la energia electrică, ele sunt cu mult mai mari față de ceea ce avem noi acum în contractul cu centrala de la Cuciurgan. De exemplu, noi avem în contract 54 de dolari pentru 1 megavatt, în România este 220-260 de dolari”, a spus Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni televizate.

Andrei Spînu a menționat că, în curând ANRE va veni cu o decizie finală privind majorare tarifului la energia electrică. Oficialul spune că, în prezent, reprezentanții Guvernului sunt în negocieri cu reprezentanții Centralei de la Cuciurgan privind  livrarea energiei electrice la prețul actual, adică de 5,35 cenți pentru un kWh pentru încă un an, până în aprilie 2023.

„O decizia finală va fi luată, cel târziu, săptămâna viitoare. Chiar dacă noi mai avem timp până la sfârșitul lunii martie. Tariful de 3 lei este un caz optimist. Tariful în regiune este de 4-5 ori mai mare față de ce avem noi acum. În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Curciurgan, există deschidere, urmează ca ea să se confirme. Dar noi înțelegem contextul în care suntem și ne putem aștepta la diferite alte scenarii. Sper ca toată lumea să fie rațională și în acest context energetic regional, să luăm cele mai bune decizii”, a mai spus Andrei Spînu.

Încă din ianuarie, Premier Energy a depus o cerere la ANRE prin care a solicitat o majorare a tarifului la energia electrică de la 1,51 lei la 2,78 lei. În același timp, FEE Nord a solicitat o creștere a tarifului cu 50% „în vederea acoperirii cheltuielilor reale”. Ulterior, ANRE a venit cu propriile calcule, propuse spre consultări publice. Astfel, pentru Premier Energy ANRE a propus o majorare până la 1,92 lei, față de 2,78 lei cât a solicitat furnizorul. În cazul FEE Nord, ANRE a propus un tarif de 2,25 lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un grup de deținuți de la Soroca au vizitat „Lumânarea Recunoștinței”, de ziua Internațională a Monumentelor

Începând cu anul 1983, în fiecare an, la data de 18 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Monumentelor și...

Amenința că își dă foc. Un bărbat a urcat într-un copac de lângă Parlament cu o sticlă de benzină

Un bărbat s-a urcat într-un copac din fața Parlamentului, cu o sticlă de benzină. Acesta amenință că își va...
  sursa: cursbnm.md