fbpx
11.7 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

UE a donat Republicii Moldova echipamente de peste 4,2 mln de euro, din rezerva strategică

Citește și:

Uniunea Europeană, prin Mecanismul său de protecție civilă, a trimis în Republica Moldova echipamente medicale din rezerva sa strategică, în valoare totală de peste 4,2 milioane de euro, comunică MOLDPRES.

Astăzi, Ministerul Sănătății a primit 250 de concentratoare de oxigen, 240 de monitoare pentru pacienți, 20 de ecografe și 20 de sisteme de monitorizare a pacienților din rezerva medicală găzduită de Țările de Jos. Totodată, din rezerva găzduită de Ungaria au fost recepționate 50 de ventilatoare pulmonare și 20 de seturi de pompe pentru perfuzie.

„Această donație vine să completeze contribuția Uniunii Europene oferită Guvernului Republicii Moldova deja de 18 state membre ale UE. Vreau să remarc că sunteți un exemplu pentru noi toți deoarece nu doar ați primit cu brațele deschise femeile și copiii din Ucraina, dar le oferiți și tot necesarul, inclusiv asistență medicală”, a menționat Gintautas Baranauskas, șef adjunct al Departamentului Operațiuni în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, Ministerul Sănătății a recepționat recent și 17 generatoare de curent electric oferite de Republica Franceză, sub umbrela inițiativei Echipa Europa.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Incendiu la Drochia: Un bărbat cu dizabilități mintale ar fi lăsat o stigară nestinsă

O casă din satul Drochia, raionul Drochia s-a aprins în această după amiază. Potrivit informațiilor preliminare, pompierii au reușit localizarea...

/VIDEO/ Soldații Brigăzii 1 Infanterie Motorizată din Bălți au donat sânge și plasmă

Peste 100 de soldați ai Brigăzii 1 Infanterie Motorizată din Bălți au donat astăzi sânge https://youtu.be/LHfy7RF7Lfw?t=1 „Este foarte important, pentru că...
  sursa: cursbnm.md