fbpx
14.3 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

Un fost președinte mexican, cunoscut pentru masacrarea studenților protestatari, a murit la 100 de ani

Citește și:

Fostul președinte al Mexicului, Luis Echeverria, care a venit la putere în 1970 cu promisiunea unei democratizări a țării însă a dus o politică de represiune sângeroasă dură împotiva opozanților, a murit, sâmbătă, la vârsta de 100 de ani, relatează  Reuters, citat de Digi24.ro.

Actualul președinte al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a confirmat pe Twitter, decesul, sâmbătă, transmițând și condoleanțe familiei lui Echeverria.

Un membru loial al Partidului Instituțional Revoluționar, formațiunea care a condus Mexicul pe baza unui sistem unipartid din 1929 până în 1988 și care a plecat de la putere abia în anul 2000, Echeverria a fost un susținător al sistemului autoritar din Mexic.

Echeverria a fost acuzat că a ordonat trupelor să deschidă focul împotriva a mii de protestatari pașnici, studenți, în Ciudad de Mexico, în octombrie 1968, pe când era ministru de interne.

La acel moment, guvernul a susținut că doar 30 de oameni au fost uciși în masacru, însă martorii oculari au spus, atunci, că numărul morților a fost mult mai mare. Sute de studenți au fost bătuți și închiși după acele proteste.

De asemenea, în timpul președinției sale, în iunie 1971, o forță paramilitară cunoscută sub numele de „Los Halcones” (n. red. – Șoimii), a atacat un alt protest studențesc cu pistoale, puști, gaze lacrimogene și bâte. Zeci de protestatari au fost uciși și răniți și atunci.

La bătrânețe, fostul președinte a reușit să evite condamnarea, în ciuda încercărilor procurorilor mexicani de a-l pune sub acuzare pentru genocid, pentru cele două masacre. În 2006, un judecător a ordonat punerea sub arest la domiciliu a lui Echeverria, însă el a fost eliberat în 2009, când un tribunal a decis că masacrele respective nu pot fi definite ca genocid.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Învinuit că a falsificat actele. Administratorul interimar al DRCD din Bălți, scos din funcție

Ex-administratorul interimar al Întreprinderii Municipale  Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți, Maxim Calmațui, este învinuit de consilieri că ar...

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...
  sursa: cursbnm.md