fbpx
9.7 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Un polițist a spulberat o căruță cu adolescenți, la Glodeni

Citește și:

Doi adolescenți au ajuns al spital, după ce căruța cu care se deplasau a fost lovită de un automobil, la volanul căruia s-ar fi aflat un polițist în vârstă de 20 de ani și care nu deținea permis de conducere. Accidentul a avut loc ieri-seara, la ora 19:30, pe drumul care leagă satele Moara Domnească și Movileni, din raionul Glodeni.

Șoferul, neisprăvindu-se cu ghidajul automobilului a tamponat din spate un hipomobil care nu era dotat cu mijloace ilumiscente, iar vizitiul nu era înbrăcat în jaletă ilumiscentă pe timp de noapte. Concomitent în hipomobil se deplasau trei persoane, ca rezultat a accidentului, conducătorul hipomobilului de 16 ani dar si pasagerul acestuia s-au ales cu leziuni și au fost transportați la spitalul raional. Cea de a treia persoana nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md