fbpx
5.8 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

Un senator rus își denunță fiica pentru că e împotriva războiului din Ucraina: „Trădătoare, sinucigașă, șomeră, needucată și rasă în cap”

Citește și:

Un senator rus o acuză pe fiica sa că este o „trădătoare” pentru că se opune războiului din Ucraina, pe care Rusia îl numește în mod constant o „operațiune militară specială”, scrie BBC. Mai mult decât atât, parlamentarul spune despre fata sa că este șinucigașă, needucată, rasă în cap și că „pretinde că este LGBT”, potrivit The Insider, citat de Digi24.ro. 

Senatorul Eduard Isakov a spus că fata lui, Diana Isakova, o profesoară de yoga în vârstă de 25 de ani, a dat interviuri pentru „presa agenților străini” și „și-a vândut tatăl, familia, patria și a părăsit Rusia”.

„Este greu de exprimat în cuvinte, când fiica ta se dovedește a fi o trădătoare”, a scris senatorul, într-un mesaj publicat pe serviciul de mesagerie Telegram. Eduard Isakov este reprezentant al regiunii Hantî-Mansi din Siberia. Acesta poartă în Duma de Stat un sacou incripționat cu un „Z” mare – simbolul rusesc pro-război.

Senatorul a mai susținut că fiica lui a avut o tinerețe tulbure, care a implicat certuri anterioare cu el și presupuse tentative de a-și lua viața. Înainte de război, s-au certat din cauza susținerii pe care aceasta a manifestat-o pentru drepturile comunității LGBT.

Isakov susține că nu a mai crescut-o pe Diana, fiica sa din prima căsnicie, de la vârsta de trei ani.

„Este înregistrată la dispensarul psihoneurologic din orașul Iugorsk, de unde provine, din cauza tentativelor de sinucidere. Este dificil să comunici cu ea. Timp de trei ani a pretins că este LGBT, s-a ras în cap și s-a îmbrăcat ca un băiat, apoi a început să se întâlnească cu un bărbat și a decis că, până la urmă, este fată.

Diana nu are studii, a absolvit liceul și nu a vrut să studieze mai departe. Nu a lucrat nicio zi, cerându-mi bani pentru a se întreține.

Din momentul în care am aflat că este anti-Rusia, am încetat să mai comunicăm, m-am oprit din a o susține, nu îi ofer un loc în care să trăiască. Am crezut că își va găsi un loc de muncă, își va începe viața de adult și va gândi ca un adult. Dar ea a decis să facă bani vânzându-și interviul și prezentându-se ca fiica unui senator”, a afirmat Isakov, potrivit The Insider.

Daria Isakova a vorbit cu BBC Rusia și cu site-ul rus independent de știri Meduza. Într-o postare pe Instagram, Isakova a scris: „Sunt ÎMPOTRIVA acestui război! FĂRĂ RĂZBOI!” Aceasta a precizat că a „liniștit” guvernul președintelui Vladimir Putin „prin tăcerea, pasivitatea și teama pentru viața mea, deși știam cât de crud și imoral era acest lucru”.

„Dar acum e prea multă liniște și teamă. Acum, guvernul nostru face să sufere națiunea noastră și o națiune vecină”, a mai afirmat Daria Isakova. Tânăra a fost reținută și interogată de poliție pentru un protest anti-război organizat în aprilie și a părăsit Rusia pe data de 19 august.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o...
  sursa: cursbnm.md