fbpx
5.8 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

Un tânăr din raionul Râșcani riscă trei ani de închisoare pentru că a furat un telefon mobil

Citește și:

Un tânăr în vârstă de 26 ani, originar din raionul Râșcani, a fost reținut de poliția capitalei pentru că a furat un telefon mobil. Acesta anterior s-a dovedit a fi judecat și pentru comiterea unei violențe în familie.

La începutul lunii februarie, bănuitul, în timp ce se afla într-un parc din Chișinău, sub pretextul de-a efectua un apel telefonic, a cerut de la un bărbat în vârstă de 49 ani, telefonul mobil, după care a fugit cu bunul într-o direcție necunoscută. Prin fapta dată individul a cauzat părții vătămate un prejudiciu în sumă de 4.500 lei.

În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine, individul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale, acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a comis infracțiunea fiind în stare de ebrietate.

În acest context a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, iar tânărul riscă o amendă de până la 42.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 până la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o...
  sursa: cursbnm.md