fbpx
7.2 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Vezi cum s-ar putea desfășura lecțiile de la 1 septembrie în condiții de pandemie

Citește și:

Ministerul Educației vine cu propuneri pentru noul an școlar în contextul pandemiei de coronavirus. Igor Șarov a anunțat șapte modele pentru studii, care cel mai probabil se vor relua de la 1 septembrie.

Ministrul a menționat că modele vor fi supuse consultărilor publice, iar directorii de școli vor vorbi cu profesorii, părinții și vor decide care metodă este cea mai reușită pentru școală.

Astfel, procesul educațional se poate desfășura după următoarele modele:

1. Prezența fizică 100% a elevilor la școală.

2. Învățarea în două schimburi.     

3. Învățare combinată (câteva zile la școală, câteva acasă).

4. Învățarea de tip hibrid (50% din elevi se află la școală și 50% acasă (online), elevii se împart în două grupuri).        

5. Învățarea alternantă (50% din elevi se află la școală timp de o săptămână, iar 50% se află acasă (online), apoi grupurile se schimbă). 

6. Învățarea la distanță inclusiv online (la acest model se recurge în caz de focare COVID, dacă e situație excepțională).       

7. Învățare mixtă (îmbinarea a două sau trei modele prezentate mai sus).

Menționăm că activitatea instituţiilor de învăţământ a fost suspendată la data de 11 martie, din cauza noului virus. Potrivit datelor Ministerul Educaţiei, în Republica Moldova funcționează 1.250 de şcoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Cum va fi vremea astăzi, 20 aprilie. Se mențin temperaturile modeste

Cer noros și temperaturi modeste prognozează meteorologii pentru ziua de astăzi, 20 aprilie. Maxima zilei va fi de 15...

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...
  sursa: cursbnm.md