fbpx
17.2 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

/VIDEO/ 230 de kilograme de narghilea în asortiment, identificate la trecerea frontierei de stat. Valoarea lor pe piața neagră ar depăși 500 000 de lei

Citește și:

Peste 200 de kilograme de tutun pentru narghilea în asortiment, în valoare de 170 de mii de lei, au fost găsite în habitaclul unui automobil de model Wolkswagen Passat, în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni. 

Pentru autorizarea ieșirii din țară s-a apropiat la pista de control un automobil de model Wolkswagen Passat, cu numere de înmatriculare autohtone. Acesta era condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani. Acționând în baza unor informații operative, obținute de colegii din cadrul Secției Speciale de Investigații a Direcției regionale Vest, polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanții Serviciului Vamal au folosit tehnici speciale pentru efectuarea unui control suplimentar asupra automobilului, inclusiv scanerul cu raze X. A participat la verificări și echipa canină a Poliției de Frontieră, în componență cu patrupedul Cash.

În rezultat, camuflate în spații special amenajate, în interiorul mijlocului de transport au fost depistate 230 de kilograme de tutun pentru narghilea în asortiment. Valoarea totală a mărfurilor este de 170 mii lei. Dacă marfa respectivă ar fi fost comercializată pe piața neagră din Uniunea Europeană, posesorul ar fi încasat peste 500 mii lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Meteorologii transmit pentru astăzi ploi cu descărcări electrice în nordul țării

Pentru astăzi, 25 aprilie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi cu descărcări electrice în nordul țării și cer înnorat...

Întreprinderile sociale performante susțin dezvoltarea durabilă a comunităților

În cadrul proiectului ”Antreprenoriatul Social - punct forte în dezvoltarea durabilă a comunităților”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de...
  sursa: cursbnm.md