fbpx
20.6 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

/VIDEO/ Apa potabilă, în fiecare gospodărie din Edineț. Rețeaua de apeduct a fost reabilitată și extinsă cu suportul UE

Citește și:

Apa bună a ajuns în fiecare gospodărie din Edineț. Astăzi, în municipiu a avut loc inaugurarea rețelei de apeduct reabilitată și extinsă cu suportul Uniunii Europene. Costul total al proiectului este de 58,70 milioane de lei dintre care 50,70 milioane de lei au fost acordați de Uniunea Europeană și 8 mln lei au fost contribuția locală.

Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova: „Noi suntem bucuroși că proiectul a fost susținut și de autoritățile locale. 13% din toată suma a fost contribuția locală. Cred că acest aport este important atât financiar, cât și social. Acest lucru demonstrează că proiectul este important pentru oraș.”

Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț: „Am revitalizat o parte bună din Edineț, au beneficiat peste 18 mii de cetățeni ai Edinețului, iar indirect a beneficiat și orașul Cupcini prin revitalizarea unui traseu central, aproape 3000 de familii nemijlocit li s-a tras până la poartă, apă curată fiecăruia.”

Cetățenii spun că după ani de așteptare, în sfârșit se pot bucura de apă curată și de calitate.

„Este foarte important, pentru că avem acum o apă calitativă, care într-adevăr, lumea este foarte bucuroasă pentru proiectul dat, care a fost implementat la noi în Edineț.”

„Foarte mare importanță are, dacă lumea are apă mai curată, mai bună, înseamnă că e cel mai bine, le mulțumim.”

„Cetățenii municipiului Edineț, aveau nevoie de o apă potabilă, de calitate. Până acum mă foloseam de apa din fântână, știind ce indicatori de calitate sunt la apa din fântâni, vă dați seama că am așteptat într-adevăr foarte mult acest proiect.”

„De unde luați apa până acuma? De la robinet. Și cum era calitatea? Foarte rea, nici nu puteai să speli, nu puteai, rufele erau negre. Dar acum o frumusețe extraordinară.”

Unul dintre beneficiarii proiectului este și Venedict Ceban. De acum, acesta nu va mai fi nevoit să aducă apa de la o fântână din municipiu.

Venedict Ceban, locuitor al municipiului Edineț: „Noi suntem tare mulțumiți că s-a efectuat proiectul acesta. Nu pot să spun de calitatea aceea, nu era calitate, era prost de tot. Des era murdară, nu era potabilă, nu era normală. Eu am fântână la fiica peste drum și luam de acolo apă.”

Lucrările de renovare au fost implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Pe lângă rețeaua de apeduct, în oraș în curând va fi construită și o nouă stație de tratare a apei.

Maria Prisacari, director ADR NORD: „Acum urmează, în cadrul unui nou proiect să fie făcută și stația de tratare. Într-un consorțiu mai larg, dintre mai multe instituții ale statului, ca să facem acest sistem până la urmă. Astfel ca apa care vine de la Prut să fie de calitate înaltă.”

Grație acestui proiect, la Edineț a fost reabilitată și extinsă o rețea de 34 km de apeduct, care, prin cele 2.778 de conexiuni, asigură cu apă potabilă sigură 18.235 de locuitori ai orașului, fără întreruperi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

2 COMENTARII

  1. Oare așa e situația cu apa de la Edineț cum o spune domn Primar sau d-l Țurcanu(Partidul Nostru)?????
    În primul da suntem mulțumiți că se atrage atenția acestei probleme,suntem mulțumiți partenerilor externi care investesc mulți bani în astfel de proiecte în folosul cetățenilor…Dar…….:
    1)Acest proiect nu este finalizat,merg lucrări….
    2)Aceste lucrări nici cum nu au influențat pe calitatea apei,si nu are de unde fiindcă e o extindere a rețelei si apa cum vine direct din lac așa si vine,fără a fi filtrată sau prelucrată cumva.
    3)Aceste lucrări nu au influențat nici cum la tariful care este printre cel mai mare pe Moldova…Interesant de ce????Dacă să mărit cu 18.000 de contractați la apă,si sau înlăturat o mulțime de persoane conectate ilegal,s-a schimbat o porțiune de conductă ce a adus toate aceste la micșorarea pierderilor…
    Acum pierderile sau micșorat,veniturile au crescut dar prețul rămîne neschimbat,cu tarif printre cel mai scump pentru apa ce nu se încadrează nici în normele apei tehnice,ce înseamnă că este dăunătoare și nu spoate de folosit în igienă sau mai ales în alimentare!!!!!
    Oare să se propus un păhar de apă din robinet să consume domnul Țurcan sau domnul primar,aveau să-l consume????
    Arunci pentru ce mint și duc cetățenii în eroare???Sau ei duc în eroare oaspeții care nu cunosc realitatea,mai ales partenerii externi….🥲
    Duc în eroare și autoritățile centrale și oaspeții de peste hotare…

  2. În partea ce ține de 18000 de noi consumatori….!!! Edinețul are la moment 18200 locuitori. Pînă la proiect erau asigurați cu apă ,,tehnică” în jur de 60% gospodării, după finalizarea proiectului mai rămîn fără apă vre-o 15% de gospodării. De ce manipulăm cu cifrele? Și încă un moment, consilierii au solicitat primarului de a prezenta consilierilor informația cu privire la suprafața părții carosabile și trotuarelor detereorate prin acest proiect, și care suprafețe din acestea a fost reabilitată/asfaltată din contul proiectului și care din contul bugetului Primăriei? Primarul a spus că el nu răspunde la MOFTURILE consilierilor. Poate dn.primar ar prezenta această informație societății civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...

Î.M. „DRCD” va avea un nou director interimar. Pentru prima dată această funcție va deține o femeie

Cristina Sochircă va asigura interimatul funcției de director al Întreprinderii Municipale „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” din Bălți. Aceasta va...
  sursa: cursbnm.md