/VIDEO/ Au reapărut problemele în salubrizarea Bălțiului. DRCD nu dispune de tehnica necesară pentru a face față volumului de lucrări

/VIDEO/ Au reapărut problemele în salubrizarea Bălțiului. DRCD nu dispune de tehnica necesară pentru a face față volumului de lucrări

Mormane de gunoi au reapărut în unele sectoare ale orașului Bălți. Deși au acces la poligon, responsabilii de salubrizarea orașului spun că nu au suficientă tehnică pentru evacuarea ritmică a deșeurilor. Situația îi nemulțumește pe locuitorii orașului. Ei spun că, deși achită facturile pentru acest serviciu, situația cu gunoiul pare să se agraveze din nou.

 

 

Cea mai proastă situație se atestă în sectorul privat al orașului, unde evacuarea gunoiului întârzie cu săptămânile. Oamenii spun că:

„E un miros urât de la acest gunoi, nu putem sta în case de acest miros. Câinii împrăștie acest gunoi peste tot, nu mai știm ce să facem. Vecinii se plâng. Nu știu ce să fac, noi plătim, dar ei nu vin să ia gunoiul.”

”La noi deja de două săptămâni nu este evacuat gunoiul. Așa stau sacii, căldările și pungile pline cu deșeuri. Câinii, pisicile umblă și împrăștie gunoiul peste tot.”

”Deja de trei săptămâni stă gunoiul aici. Ne gândim să-l încărcăm în mașini și să-l ducem să-l descărcăm în mijlocul drumului.”

Administrația Direcției Reparații și Construcții Drumuri Bălți spune că întreprinderea municipală nu reușește să salubrizeze orașul la timp din cauza că tehnic nu este dotată suficient. Recent, întreprinderea a fost nevoită să întrerupă contractele cu agenții economici privați de la care închiriau mai multe autospeciale din cauza cheltuielilor prea mari pe care le suportau.

Ciprian Țurcanu, directorul-adjunct ÎM DRCD: „Aceste cheltuieli prevalează cu mult mi mult, decât veniturile și din acest considerent noi ne-am refuzat de această tehnică și de 2 săptămâni noi lucrăm doar cu tehnica proprie. Asta sunt zece unități de transport. Din acest motiv și sunt restanțe.”

La rândul său, primarul orașului Bălți, Nicolae Grigorișin spune că pentru angajații întreprinderii DRCD au fost create toate condițiile pentru ca problema deșeurilor să dispară:

„Am făcut totul pentru voi, am procurat utilaj, am arendat mașini. Poligonul funcționează. Ce mai vreți?! ”

Criza deșeurilor în Bălți a apărut în decembrie 2017, după ce funcţionarii au decis să rezilieze contractul cu firma care se ocupa de salubrizarea orașului. Autoritățile au pasat această responsabilitate Direcției Reparații și Construcții Drumuri Bălți care nu făcea față volumului de lucru. Cu implicarea Guvernului, oraşul a fost atunci curăţat de gunoaie în trei zile.

Acum o lună și jumătate, Guvernul Filip a intervenit din nou, astfel încât deșeurile să poată fi depozitate la poligonul de gunoi fără impedimente. Executivul a dispus transmiterea poligonului de deșeuri din proprietatea „Solubrity Soltions” către primăriile Țambula și Bilicenii Noi din raionul Sângerei . Acest lucru ar fi trebuit să pună capăt crizei deșeurilor la Bălți. Deocamdată, acestea  încă nu au preluat administrarea de-facto a gropii de gunoi, deoarece continuă procedura de perfectare a actelor.

Primarul satului Țambula spune că autoritățile locale nu au bani suficienți și utilaj necesari pentru administrarea gropii de gunoi.

1 thought on “/VIDEO/ Au reapărut problemele în salubrizarea Bălțiului. DRCD nu dispune de tehnica necesară pentru a face față volumului de lucrări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *