fbpx
12.3 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

/VIDEO/ Câțiva metri de drum se repară într-un an, la Bălți. Ce spun autoritățile locale

Citește și:

Carul se mișcă greu din loc la Bălți. Lucrările de reparație care au început acum un an pe o stradă chiar din centrul orașului,  se întind deja mai multe luni. Totul din cauza unor neînțelegeri dintre primărie și firma care a câștigat licitația pentru efectuarea lucrărilor. Nemulțumiți sunt însă oamenii, care spun că este imposibil ca o porțiune atât de mică să fie reparată atât de greu.

„Desigur că nu, doar că totul este temporar. Ei au schimbat firmele, ceva nu au făcut cum se cuvine, din acest mot așa se face acum.”

„Off, dap drumurile astea ce-s de azi, toată viața așa au fost. Așteptăm să fie bine.”

„Fir-ar să fie, cum poți strica acest drum central, este de rușine, credeam că abia acum au început, dar e demult. Nu am cuvinte.”

„Este tare neplăcut, mergem prin acest pietriș și stricăm încălțămintea. Nu-i frumos.”

Directorul executiv al companiei responsabile de reparația acestei porțiuni de drum a declarat că pe parcurs caietul de sarcini a suferit schimbări, lucru care a dus la schimbarea bugetului.

BOGDAN GOLOVATIUC, director executiv S.R.L.Tehnologica construct: „Toate lucrările care au fost executate până acum, nu putem să le procesăm, deoarece caietul de sarcini nu corespunde realității. Dânșii ne obligă pe noi să facem caietul de sarcini, dar noi avem dreptul să ne atingem de caietul de sarcini care a stat la baza licitației, acest lucru se face strict de proiectant. Noi suntem plimbați și ni s-a transmis foarte clar că nu trebuia să participăm la licitație.”

Edilul de Bălți a primit o notificare prin care a fost informat despre sistarea lucrărilor de reparație. Tot în această notificare a fost solicitată majorarea bugetului cu peste un milion de lei.

NICOLAI GRIGORIȘIN, primar de Bălți: „Problema este în agentul economic, pentru că cel care a câștigat concursul acum un an, era obligat să termine reparația, dar se adresează mereu cu problema că prețurile cresc. Acum s-a adresat la Chișinău pentru mărirea bugetului, dar i-a fost refuzată cererea. Acum, acesta a încheiat toate lucrările și vrea să apeleze la instanța de judecată.”

Nicolai Grigorișin a fost învinuit de către Bogdan Golovatiuc precum că toate acțiunile sale au caracter politic.

NICOLAI GRIGORIȘIN, primar de Bălți: „Este omul care a lucrat cândva ca un simplu angajat, astăzi a devenit șeful unei companii care nu poate mânui o afacere. Toate acele învinuiri electorale, în ce constau ele, oare mâine avem alegeri? Ce fel de campanie electorală? Omul doar a învinuit, dar nu simt nicio responsabilitate pentru asta. Eu cred că nu este o companie gospodăroasă, ea nu mai trebuie să participe la niciun concurs pentru executarea cărorva lucrări din Moldova.”

Potrivit autorităților locale, reparația drumului trebuie terminată până pe 1 octombrie.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

2 COMENTARII

  1. Nu am solicitat majorarea preturilor, nu interpretati. Am solicicitat proiectul si caietul de sarcini sa fie corectat de proiectant, deoarece toate lucrarile executate pana acum nu pot fi date la plata.
    Plus la asta toate tevile si caminele instalate pentru scurgerea apelor pluviale sunt ingropate degeaba nu exista un camin pentru evacuarea acestora.
    Ridacati pe dl. Grigorisin dar pe oamenii incapabili care il inconjoara si ii spun numai minciuni, de ce nu.

  2. Din pacate, poate dl. Primar a fost angajat pe undeva, eu am studii universitare in domeniu drumurilor si nu turismului, dar angajat nu am fost niciodata. Din pacate oamenii care il inconjoara, respectiv dl. Smulskii si Zincovschi il duc in eroare. Am scris si la presedentie, guvern, ministerul finantelor, CNA dar din pacate politica este mai puternica decat deciziile. Am decis ca in termen de 3 zile daca situatia nu se rezolva sa ne adresam Ambasadei Romaniei, deoarece rasismul de care a dat dovada primaria balti fata de compania noastra intrece orice limita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

FEMEILE ȘI COPIII REFUGIAȚI, INTEGRAȚI SOCIAL ÎN BĂLȚI

Într-o lume marcată de conflicte și tensiuni, fenomenul migrației forțate a devenit o realitate cu care se confruntă societatea...

Serviciul Hidrometeorologic de Stat explică fenomenul neobișnuit influențat de praful saharian

Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi, suntem martori la un fenomen meteorologic mai neobișnuit,...
  sursa: cursbnm.md