/VIDEO/ Copiii diagnosticați cu autism au revenit la orele de ART-Terapie

Au încondeiat ouă, au desenat iepurași și au socializat pe îndelete. Vorbim despre copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autism din nordul țării, care după o pauză de peste trei luni au avut posibilitatea să revină la cursul de art terapie ogranizat de către Asociația Obștească Autism Hope din Bălți.

Cei aproape 30 de copii veniți la prima oră de terapie din acest an, au avut parte de un masterclass unde au învățat diverse tehnici de   încondeiere a ouălor pascale de la meșterului popular Vera Rusu. Toți copiii s-au arătat încântați de evenimen și s-au implicat cu mare interes.

„Hai deci cu ajutorul mămicilor încercăm să desenăm cu creioanele ce doriți voi: fluturași, floricele. Bine? Poftim, deseană. Așa”.

Totodată, copiii au colorat desene cu tematică pascală și au fost testați de către specialiștii asociației la capitolul abilități cognitive. Părinții spun că orele de art-terapie sunt așteptate cu ardoare de cei mici, așa cum aici au parte de socializare și își pot da frâu liber imaginației.

DIANA COJOCARU-CAZAC, părinte:„După mine ele sunt foarte importante. Copiii vin, se ocupă, se încadrează, se socializează. Ei văd că mai există copii că dânșii, căci le este foarte greu când pleacă într-o societate sănătoasă, ei nu percep nimic. Ei s-au stau și se agită și nu ieșim cu nimic clar”. 

DIANA BOBU, părinte: „Desigur sunt foarte importante cursurile. Orice activitate în care copiii sunt implicați este binevenită și cu cât mai mult sunt în compania copiilor, cu atât mai bine pentru ei. Ei învață deprinderi de viață. Adică motricitatea fină se dezvoltă, văd semenii cum sunt ei, nu se simt cumva stingheriți”. 

ANASTASIA LUNGU, părinte: „Foarte mult ne-a lipsit, fiindcă noi căutam ateliere pentru copil încă când nu era clar observată problema ei. Căutam ateliere simple și în Bălți nu am găsit nimic, am fost nevoiți să plecăm la Chișinău. Întâmplător prin cunoștințe am aflat despre atelierul pe care îl organizează doamnele”.

Irina Șevcenco și fiul ei s-au refugiat în țara noastră pe 6 martie. Femeia spune că micuțul ei de 4 ani suferă de o tulburarea neurologică, asemănătoare cu cea din spectrul autism, însă nu au stabilit un diagnostic clar din cauza războiului declanșat în Ucraina în perioada când urmau să facă mai multe investigații medicale. Femeia speră că prin intermediul asociației Autism Hope, va reuși să obțină suportul necesar în educația celui mic.

IRINA ȘEVCENCO, refugiată: „Mi se pare că este o inițiativă minunată, atunci când părinții și copiii pot fi într-un spațiu și să se antreneze în activități împreună. Este tare super. Sunt bucuroasă că așa ceva este aici și cred că asta este de folos și chiar ne susține pe noi”. 

Organizatorii evenimentului spune că trei luni nu au putut organiza nimic pentru micuții cu autism deoarece nu au avut un spațiu amenajat. Asta pentru că clădirea grădiniței unde își au sediul principal, a intrat în reparație.

LIUBA BACIURIN, președinte: „Centrul nostru a fost debranșat de la energia electrică, energia termică, atâta timp cât grădinița are lucrări de reparație. Și deja noi am căutat alte alternative, iar asociația Anima ne-a găzduit și cu suportul Uniunii Europene, prin IRIM am obținut o finanțare pentru a continua și mai departe acest atelier”. 

Atelierul de creație se va desfășura în fiecare week-end în cadrul Centrului de Tineret Anticafenea din municipiul Bălți pe parcursul anului curent. În cadrul acestuia sunt așteptați copii din mai multe localități din nordul țării, pentru a-și putea dezvolta abilități, precum: imaginația, concentrarea, limbajul, cogniția, componenta socială, abilitățile practice și simțul artistic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *