fbpx
11.8 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

/VIDEO/ Kayak-canoe cu un judecător. Vezi ce senzații au trăit mai mulți tineri din raionul Rîșcani

Citește și:

„Judecătorii sunt ca și noi”. Asta au declarat tinerii din raionul Rîșcani, care au petrecut, împreună cu magistrații din Judecătoria Bălți, o zi pe apă. Grație proiectului „Cunoaște instanța de judecată din localitatea ta”, adolescenții s-au plimbat cu catamaranul și au purtat discuții sincere cu judecătorii. Iar aceștea la rândul lor au declarat că s-au simțint minunat departe de dosare și sălile de ședință.

STRATULAT DOMNICA, elevă: „Mi se pare o activitate destul de interesantă și neobișnuită, din motiv că nu în fiecare zi vedem așa ceva și nu în fiecare zi ne întâlnim cu judecătorii. I-am văzut aici plini de viață și cu o dispoziție extraordinar de frumoasă și consider că sunt niște oameni simpli, fix ca noi”.

LAURA RUSU, elevă: „Este ceva nou, ceva interesant, n-am mai întâlnit așa ceva ca să comunicăm atât de deschis cu judecătorii și să punem întrebările care ne interesează”.

Judecătorii au salutat inițiativă și speră că datorită socializării, oamenii vor înțelege mai multe despre sistemul judecătoresc și munca magistraților.

ANDREI GUȚU, judecător, Judecătoria Bălți: „Știm a lucra, dar nu știm a ne odihni, iar această manifestație cultural sportivă este foarte binevenită, mai ales cu societatea. Să vadă că judecătorii nu sunt doar oamenii care stau serioși în mantie”.

STANISLAV SORBALĂ, judecător, Judecătoria Bălți: „Și judecătorii sunt oameni, la fel ne place să petrecem timpul liber, să facem sport, să participăm la diferite evenimente. Noi suntem deschiși să participăm alături de toți cetățenii și pe cetățeni îi invităm alături de noi să participe la diferite evenimente”. 

Unii chiar au recunoscut că nu prea le rămâne timp pentru a practica sportul din cauza multiplelor dosare pe care le au la examinare și din acest motiv profită din plin de clipele când sunt în afara sălilor de judecată.

ECATERINA ARSENI, judecător, Judecătoria Bălți: „Pentru mine este un eveniment inedit. Noi suntem obișnuiți să facem activitatea noastră în spațiile închise, în sala de judecată, dar pentru mine este ceva nou și sper că o să mai repetăm. Oamenii ne cunosc doar din postura de judecători, atunci când îmbrăcăm mantiile și soluționăm dosare, dar nu ne cunosc ca persoane obișnuite, ca cetățenii acestui stat”.

Potrivit organizatorilor, chiar și după încheierea proiectului,  astfel de activități vor continua.

DIANA GROSU, președinta LEX XXI: „Am dat start unui obicei, care poate fi prelungit și după finisarea proiectului. Eu cred că este un eveniment foarte binevenit pentru societate și pentru sistemul judecătoresc, întrucât vedem judecătorii dintr-o altă perspectivă, îi vedem că sunt ei oameni ca toți oamenii, știu să comunice eficient și asertiv și știu să asculte cetățenii”.

Activitatea face parte din proiectul „Cunoaște instanța de judecată din localitatea ta”, împlementat de organizația LEX -21 și finanțat de USAID.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ „Victorie” sau înfrângere pentru Șor? „Curierii” au adus de la Moscova peste 20 de milioane de lei într-o singură zi. Poliția a pornit...

Forțele de ordine din Republica Moldova anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20 de milioane...

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....
  sursa: cursbnm.md