fbpx
13.1 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

/VIDEO/ La un „Popas Regal” în satul Cobani, Glodeni. Cum reușesc localnicii să ademenească turiștii

Citește și:

Republica Moldova este cu adevărat o perlă pe harta lumii, datorită locurilor pitorești, dealurilor, văilor și a oamenilor frumoși la chip și suflet. Satul Cobani, raionul Glodeni, întâmpină an de an sute de turiști din străinătate. Unii vin să vadă pentru prima dată prin ce este specială zona de nord a țării noastre, iar alții revin după ani de zile în locurile natale.

 

Pentru a valorifica în ochii turiștilor Stâncile Prutului, Olga Cogălniceanu, sportivă de performanță, a revenit în Republica Moldova și a amenajat o pensiune. Chiar dacă inițial a făcut-o doar pentru familia sa, acum la pensiune sunt așteptați toți doritorii de a explora zona.

OLGA COGĂLNICEANU, antreprenoare: „Tot timpul dorul ăsta de baștină ne trăgea la rădăcinile noastre, în ograda părintească și am hotărât să construim căsuța asta din bușteni pentru sufletul nostru, pe urmă a trecut ceva timp și prietenii care ne vizitau tot ne spuneau de ce suntem așa conservativi și nu vreți să primiți oaspeți aici, ca să vadă lumea cât e de frumos și zona asta pitorească din Lunca Prutului, cât e de frumos satul vostru.”

Pensiunea „Popas Regal” se dă în chirie contra unei taxe percepută pentru o zi. Turiștii pot utiliza tot ce este construit pe teritoriu: sauna, piscina sau locul pentru foc de tabără.

OLGA COGĂLNICEANU, antreprenoare: „Eu am cutreierat lumea asta în lung și în lat, începând cu America, Japonia și toată Europa, am văzut locuri foarte frumoase, dar credeți-mă tot timpul mă gândeam la locul ăsta de baștină. Tot timpul mă gândeam la stâncile din fața casei noastre, tot timpul mă gândeam la acest aer, care dimineața te scoli și te îmbată, la păsărelele acestea care ciripesc dimineața și niște melodii, câteodată mă gândesc că se ceartă între ei. Este ceva de nedescris, credeți-mă că toate acestea mi-au dat imboldul ca să fac ca satul Cobani, cu toate că el este cel mai vechi sat din Moldova, să fie recunoscut pe harta turistică a Moldovei.”

După 21 de ani locuiți la Chișinău, în 2015, Victor Zamă a revenit, împreună cu familia, în satul de baștină. Bărbatul a cumpărat căsuța din fața casei lui și a amenajat un spațiu de cazare pentru turiști.

VICTOR ZAMĂ, antreprenor: „Căsuța aceasta, unde ne aflăm acum, „Casa rurală Catinca” era părăsită, aici locuise mai înainte, când eram eu copil, bătrâna Catinca. Căsuța se dărâma, pentru că nu mai era îngrijită de nimeni și întotdeauna ne-am dorit, cumva eram trist atunci când vedeam că începe să se dărâme acoperișul, pereții. Și atunci cumva am zis hai să încercăm să renovăm căsuța aceasta, dar între timp au apărut și idei.”

Bărbatul nu se oprește aici, acesta își dorește să extindă zonă, cumpărând mai multe case din apropiere.

VICTOR ZAMĂ, antreprenor: „Mie personal mi-ar place ca zona să fie în același timp dezvoltată pentru turismul rural și nu doar, dar și pentru afaceri locale, care ar permite familiilor, în special părinților, să stea aici în sat, să nu trebuiască să plece peste hotare. Zona, după cum știm, are potențial, pentru că avem  Cheile Buteștiului, Suta de movile, avem Pădurea Domnească, Stânca mare și Prutul, Costești. Visul meu personal, dacă mă întrebați, este ca toate aceste căsuțe, îs vreo 9 proprietăți, să nu moară, ci să fie niște locuri care pot, niște locuri de odihnă, niște locuri care pot să dea o experiență plăcută vizitatorilor , oricine, conaționali de ai noștri sau vizitatori din străinătate.”

Primarul satului Cobani susține inițiativele oamenilor care vor să dezvolte turismul rural, prin construcția drumurilor de acces în sat sau reabilitarea infrastructurii localității.

IVAN PLUTA, primarul s.Cobani: „Să vadă lumea să este pe hartă lumii satul Cobani. Avem locuri destul de frumoase. În traseul turistic care se preconizează să fie, Stâncile Prutului, de asemenea este inclusă Biserica satului, avem o biserică de lemn. Avem locuri frumoase care trebuie văzute și ar fi păcat să nu le scoatem din anonimat.”

Satul Cobani face parte din Traseul eco-turistic „Stâncile Prutului” creat în nordul Moldovei cu suportul Poloniei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Casa ororilor din Telenești: Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani

Între pereții în care era chinuită Ana-Maria anterior fusese violată o fetiță de 10 ani. Rise Moldova scria anterior...

Atac cu rachete rusești în regiunea Odesa: Șapte persoane au fost rănite, inclusiv doi copii

Trupele rusești au atacat în noaptea de 23 aprilie, regiunea Odesa cu drone Shahed. În urma bombardamentelor, șapte persoane...
  sursa: cursbnm.md