fbpx
5.8 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

/VIDEO/ Le-a ars casa ca o torță. O familie din raionul Sîngerei a rămas fără acoperiș deasupra capului cu trei copii în brațe

Citește și:

În doar câteva ore flăcările le-a mistuit munca de-o viață. Familia Parasca din comuna Prepelița, raionul Sîngerei a rămas fără acoperiș deasupra capului cu trei copii în brațe. Incendiul a izbucnit, ieri seara, iar flăcările erau atât de puternice încât pompierii nu au reușit să salveze nimic.

Când a izbucnit incendiul, Olga împreună cu cei trei copiii ai săi era la mama sa, cu care locuiesc în aceeași gospodărie.

VEȘCA ANA, bunica: „Nimic nu am salvat. Îmbrăcăminte, încălțăminte. Absolut totul o ars. Iată toate rechizitele, cărți, caiete. Tot absolut. Noi eram la mine. Toți stăteam la masă. Nu ne-am așteptat la așa ceva, noi stăteam toți la masă”.

Potrivit rezultatelor preliminare, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit

VEȘCA ANA, bunica: „De la lumină. Mi-au spus că de la lumină. Ei focul nici nu l-au aprins. Au aprins dimineață și a decis că îl va aprinde seara mai târziu. Deja când copiii stau în casă”.

Focul a pornit din camera unde dormea Olga cu băiatul cel mic, din cauză că soțul este plecat la muncă peste hotare.

PARASCA OLGA, mama: „Aici a fost dormitorul. Camera mea și celui micuț. Perdelele, tot s-au aprins. Și deja totul după ele, mobilierul. Am avut acolo un dulap, cu haine pentru băieți și totul a ars, hainele, încălțămintea”.

În doar câteva ore, familia a pierdut tot ce a agonisit de-o viață. Femeia nu a reușit să salveze nici măcar actele.

PARASCA OLGA, mama: „Televizor, frigider, totul a ars. Aici era un televizor și dincolo la băieți pe perete la fel era un televizor. Totul a ars. Mașină de spălat automat, bucătărie aici am avut. Nimic nu a rămas”.

Acum Olga și cei trei copii dorm la mama ei. Pe două pături mici se înghesuie toți cei cinci membri ai familiei.

PARASCA OLGA, mama: „Eu pe podeală, ei vor dormi pe pat. Ce să fac? Mulțumesc lui Dumnezeu că copiii sunt sănătoși”.

Potrivit vecinilor, flacăra era atât de puternică încât a fost nevoie de intervenția a două autospeciale.

„Ardea tare, nu mai aveai ce salva.  Poate a fi lumea bună și conștientă să dea câte o mână de ajutor, cât de puțin. Când este unul singur, e mai greu să strângi, dar când este mână de la mână e  mai ușor”.

„Cum eram îm pijama, m-am dus devale, ieșea fum și pară pe la ușa de la mijloc. Era flacără mare, am venit repede și m-am îmbrăcat și am început a striga „incendiu, incendiu”. 

Potrivit asistentului social din localitate, familia este una foarte responsabilă, iar autoritățile locale urmează să se întrunească în ședință pentru a vedea cum o pot ajuta în acest caz.

LUDMILA GRIGAN, asistentă socială c. Prepelița: „Cu părere de rău au fost nimicite toate bunurile din casă, toate hainele, toate bunurile copiilor. Familia este la evidența asistenței sociale, cu trei copii. Au beneficiat de cadouri la sărbătorile de iarnă. Părinții sunt foarte responsabili, iar tatăl a plecat peste hotare, așa cum pleacă mulți consăteni pentru a-și întreține familia”.

Familia are nevoie de ajutor de orice fel. Mobilier, haine, îmbrăcăminte, rechizite și materiale de construcție. Cei care vor să doneze ceva pot apela la numărul de telefon 069941453.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

2 COMENTARII

  1. Buna ziua,Spune-ți va rog cum as putea sa discut direct cu mama copiilor sau cu soțul sau?numarul de telefon nu-l pot apela fiind nu sunt in Moldova momentan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o...
  sursa: cursbnm.md