fbpx
11.6 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

/VIDEO/ Lemnul capătă viață în mâinile lui. Un tânăr din Chetrosu realizează adevărate opere de artă

Citește și:

Transformă lemnul în adevărate opere de artă. Siluan Hafizov, din satul Chetrosu, raionul Drochia,  sculptează animale, păsări și elemente ale naturii, din lemn cu ajutorul unui ferăstrău electric și câteva unelte improvizate. Lucrările sale sunt populare atât în ​​nordul Moldovei, cât și în străinătate.

Pe tânărul Siluan Hafizov, de 24 de ani, l-am găsit în atelierul de sculptură, pe care l-a amenajat în curtea casei părintești. Aici a creat și condiții optime pentru păstrarea lemnului din care urmează să facă sculpturile.

„De exemplu vulturul. Nu am mai făcut vulturi. Studiez anatomia vulturilor, cum merge structura penilor, aripilor, a ciocului, ochilor, fel de fel, privirea, caracterul. Și când o faci prima dată e greu, adică i-a mult  timp. De exemplu bufnița, deja am vreo patru bufnițe făcute, în două zile e finisată.” 

Cel mai ușor se lucrează în tei și cireș, mai dificil e cu stejarul susține sculptorul.

„Cel mai bun îi teiul, nu dă crăpături și e foarte moale. Poți să faci practic orice din el. Chiar dacă se rupe, pu-i clei, nu se cunoaște, e un material moale, exact e pentru prelucrarea artistică.” 

Cea mai mare sculptură din lemn care a realizat-o Siluan, are o înălțime de aproape doi metri. 

„A fost un cap de taur, pentru o persoană din sat, care are business ceva legat de vaci, de boi. La dânsul în cabinet a fost ca un fel de zimbru, că taurul nu are așa cap mare. Un cap mare, foarte mare s-a primit. În camera aceea când intrai, atrăgea atenția el. Deodată intrai la persoană și înțelegi ce prezintă și cu ce se ocupă.”

Mama sculptorului, Angela Lupașcu, spune că încă de la vârsta de doi ani și-a dat seama că fiul ei va activa în acest domeniu.

„A găsit vopsea la bunica lui și a vopsit toți pereții. Aș dori la fiecare mamă să aibă așa copil, pentru că într-adevăr e un talent, e când văd că foarte mult îl admiră lumea, eu când văd lucrările lui, clar lucru că pentru mine aceasta e o bucurie foarte mare.”

Lucrările meșterului din Chetrosu au ajuns și peste hotarele țării. Cele mai multe însă pot fi văzute în curțile consătenilor. De exemplu în preajma magazinului lui Andrei Postolachi sunt câteva elemente de decor sculptate de tânărul artist plastic.

„Ne trebuie material, îmi trebuie niște tei gros, vrea un urs și mai vreau o căprioară, un cerb. Pe viitor, oamenii să vadă și să confecționeze, să facă și ei în gospodării, mai știu eu unde, la o întreprindere.”

O sculptură a meșterului costă între 1500 și 25 000 de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Învinuit că a falsificat actele. Administratorul interimar al DRCD din Bălți, scos din funcție

Ex-administratorul interimar al Întreprinderii Municipale  Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți, Maxim Calmațui, este învinuit de consilieri că ar...

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...
  sursa: cursbnm.md