fbpx
19.4 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

/VIDEO/ Muzica i-a luat viața. Martorii, despre adolescenta strivită de tren: „Oamenii strigau vine trenul, ea nu a reacționat…”

Citește și:

Tragedie fără margini într-o familie din orașul Florești. Unica lor copilă de 17 ani a murit în drum spre școală. Fata a fost lovită în plin de o locomotivă, în timp ce traversa neregulamentar calea ferată. Martorii spun că tânăra a murit pe loc, chiar sub privirile îngrozite ale trecătorilor.

Totul s-a întâmplat în jurul orei opt dimineața. Tânăra traversa calea ferată pentru a ajunge la stația de unde urma să ia microbuzul spre școală. De 12 ani, eleva mergea zilnic pe acest drum.

„Ea la liceu învăța fata, clasa 12-a. O fată deșteaptă… Ea s-a dus dar părinții au rămas, atâta fată au, oameni gospodari, oameni în toată starea.”

Martorii spun că mașinistul a semnalizat în continuu, dar tânăra nu a auzit, pentru că avea căștile în urechi.

„Sunt bătrână, 74 de ani am dar nu am văzut așa tragedie. M-am dus și m-am uitat la linie, dar nu am cunoscut-o că era strașnică.”

„E o mare strășnicie, copii alergau, arătau că vine trenul, dar ea… Erau cu căști, dar a putut să vadă că lumea striga că vine trenul. Nu știu…”

„Acum toți copii îi vezi cu căștile în urechi. E strașnic o tragedie tare mare. De asta copii trebuie la școală să meargă curați fără telefoane, fără gadgeturile care sunt acum.”

Profesorii de la liceul în care învăța fata spun că nu-și pot explica cele întâmplate, deoarece tot timpul discută cu elevii lor despre securitatea în trafic.

Natalia Mgdici, director adjunct la Liceul „Ion Creangă”, orașul Florești: „Noi punem problema telefoanelor mobile și chiar interzicem aceste telefoane. Cu părere de rău până ajung la școală ei le au, la noi categoric se închid și se plasează în genți. Categoric nu le permite nici în timpul pauzelor.”

Potrivit dascălilor, părinții ar trebui să le interzică copiilor să utilizeze non-stop telefonul.

„Părinții ar trebui să se gândească când cumpără acea trotinetă, sau acel telefon performant și același internet, eu înțeleg că suntem în era informațională și e greu fără el, cred că totuși ar trebui să fie o limită. Chiar să nu le dea voie să vină cu telefonul la școală.”

Poliția a inițiat o anchetă, pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.

Ina Bnari, ofițer de presă IP Florești: „Azi dimineață, poliția din Florești a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier, cu tamponare de pieton. Preliminar s-a stabilit că o minoră de 17 ani, traversând calea ferată neregulamentar a fost lovită de tren. La momentul traversării adolescenta avea căștile în urechi. În urma impactului, minora a decedat la fața locului.”

Am mers să vorbim și cu angajații de la stația Calea Ferată Florești, dar nu am găsit pe nimeni la locul de muncă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ La piață cu Dorin Recean. Premierul a vizitat oamenii de la Coșcodeni, Sîngerei

„În special drumul la Chișcăreni, nimic nu se face. Bine, o să luăm în calcul. Premierul Dorin Recean a vizitat...

/FOTO/ La Bălți se vernisează expoziția „Diplome neemise”. Se prezintă istoriile a 40 de studenți ucraineni

Istoriile a 40 de studenți ucraineni care și-au pierdut viața în lupta pentru libertatea țării lor sunt prezentate într-o...
  sursa: cursbnm.md