/VIDEO/ Nemulțumiri la USARB. Femeile de serviciu se plâng de salarii mici, în timp ce muncesc mai mult

Se plâng că au fost obligate să muncească mai mult pentru același salariu. Vorbim de femeile care asigură curățenia în clădirile Universității de Stat din Bălți. Potrivit lor, pentru doar 3500 de lei pe lună, pe lângă lucru pe care îl fac zilnic sunt nevoite să muncească într-o clădire proaspăt construită. Chiar dacă de mai multe ori s-au plâns administrației, responsabilii le-au zis că se pot concedia dacă nu sunt de acord să lucreze în aceste condiții.

 

Ne impun. Pur și simplu ne impun să venim aici, ne închid ușile și ne spun că până nu curățim teritoriul nu mergem acasă. Femeile nu mănâncă stau aici până la orele 14.00”.

„Înainte, noi știam lucrul nostru. Un etaj pentru două persoane, iar acum un etaj – o singură  persoană. Deasupra ne dau doar 20% pentru asta”. 

„Leafa ne este foarte mică. Iată eu astăzi am primit fluturașul pentru salariu, astăzi l-am primit. 2300 de lei. Se poate oare de trăit cu așa bani? Salariul de bază e 3500 și când ne calculează impozitele rămânem la 2600-2800 de lei”.

Angajatele afirmă că s-au adresat de mai multe ori șefului, însă acesta nu le ascultă păsul.

„Eu m-am angajat în tura de seară. Să fac curățenie după masă. Acuma trebuie să lucrez de la 6 dimineața până la 16.00”.

„Obijduitor. Venim aici de la 06.30, facem acolo până la 9, apoi venim aici, nimic adaos nu avem. Dacă ridici întrebarea, toți ne trimit la domnul prorector. Când ne-am adresat la dânsul ne-a spus că așa vrea el și că noi trebuie să lucrăm așa cum spune el, dar dacă ceva nu ne place putem să ne concediem”.

Prorectorul responsabil de gospodărie a declarat pentru reporterii TVN că a cerut femeilor de serviciu să facă curățenie în clădirea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic pentru că deocadată nu a reușit să angajaze pe altcineva care să se ocupe de asta.

ANATOLIE CEBAN, prorector pe administrare și gospodărie USARB: „Conform indicațiilor mele servitoarele din blocurile 5 și 4 care sunt au fost detașate în Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic care urmează să fie dat în exploatare pentru că acolo nu sunt servitori angajate la moment. Acesta a fost, după cum am înțeles, un conflict între intendentul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic și femeile de la blocul 5 de la blocul de studii. – Despre ce incident este vorba? – Este vorba că ele au sus că le-au ținut mai mult decât trebuie la serviciu, de asta. Dacă să luăm după fișa postului, ele lucrează până la ora 15.00, nu au fost ținute peste program la serviciu”.

În Universitatea de Stat din Bălți muncesc aproximativ 40 de femei de serviciu.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

 

 

One thought on “/VIDEO/ Nemulțumiri la USARB. Femeile de serviciu se plâng de salarii mici, în timp ce muncesc mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.