fbpx
11.8 C
Бэлць
marți, aprilie 23, 2024

/VIDEO/ O tânără din raionul Fălești a luat patru de DA la Românii au Talent

Citește și:

Laura Muruzuc, o tânără poetă originară din satul Răuțel, raionul Fălești, a încântat jurații de la show-ul Românii au Talent, prin poezie, obținând astfel patru de „da”.

Fiind pasionată de poezie, tânăra a cucerit inimile publicului și ale juriului datorită trăirilor, care le-a redat prin intermediul versurilor sale, despre condiția umană.

Concurenta din Republica Moldova a primit doar cuvinte de laudă din partea juraților:

„Eu îți voi rămâne recunoscător pentru totdeauna pentru că tocmai ai dărâmat un zid”, a spus Mihai Petre.

„Scrii cu atâta curaj o poezie în întreaga ei definiție, numai din sătulețul ăla al tău mai poate să fie conservată sinceritatea, fragilitatea și puritatea cu care ne-ai spus ce aveai de spus”, a fost replica lui Florin Călinescu.

„Simt că orice aș spune e prea puțin – poezie. Asta a fost”, a adăugat Andi Moisescu.

Laura Muruzuc are 24 ani și este studentă la un program de master de dublă diplomă între Universitatea din București, România și Université Lumière Lyon 2, Franța, în domeniul comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ „Victorie” sau înfrângere pentru Șor? „Curierii” au adus de la Moscova peste 20 de milioane de lei într-o singură zi. Poliția a pornit...

Forțele de ordine din Republica Moldova anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20 de milioane...

/VIDEO/ Locuitorii din nordul țării, îngrijorați să nu piardă roada din cauza înghețurilor

„Trebuia să fie verde, iaca o dat, iată acolo, vedeți popușoiul, mai încolo uitați-vă ia, da el e galben....
  sursa: cursbnm.md