fbpx
17 C
Бэлць
vineri, martie 29, 2024

/VIDEO/ Peste 200 de pompieri și salvatori din nordul țării au fost ridicați pe alertă pentru a participa la un exercițiu de teren

Citește și:

Peste 200 de salvatori și pompieri din nordul țării au fost ridicați pe alertă pentru a participa într-un exercițiu de teren organizat în apropiere de localitatea Șurii Noi, raionul Drochia.

În cadrul exercițiului au participat efectivul Direcțiilor Situații Excepționale Bălți, Edineț și Soroca cu 63 unități de tehnică din dotare.

Potrivit scenariului, efectivul antrenat urma să intervină la lichidarea consecințelor mai multor situații excepționale. Echipele de salvatori au avut  misiune de a efectua lucrări de salvare din clădiri și de la înălțime cu acordarea primului ajutor sinistraților, extragerea persoanelor din fântâni, lichidarea incendiilor, evacuarea persoanelor blocate în subsoluri, efectuarea lucrărilor subacvatice și lucrări de descarcerare în urma unui accident rutier cu prezența substanțelor chimice.

Astfel de exerciții sunt organizate pentru perfecționarea deprinderilor privind efectuarea lucrărilor de căutare-salvare și descarcerare pentru realizarea misiunilor de intervenție la lichidarea consecințelor situațiilor de urgență și excepționale probabile pe teritoriul republicii, dar și perfecționarea capacităților de intervenție a efectivului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un membru internațional al Comisiei Vetting demisionează

Maria Giuliana Civinini, unul dintre cei trei membri internaționali ai Comisiei Vetting, a notificat Președintele Parlamentului, Președintele Comisiei juridice,...

/FOTO/ Peste 20 de mii de oameni au rămas fără lumină. Vântul puternic creează daune în nordul țării

Vântul puternic crează daune în nordul țării. Conform Situației operative în rețelele de distribuție S.A. "RED-Nord" la ora 12:00,...
  sursa: cursbnm.md