Sunt nevoiți să aștepte zile întregi ca să ajungă la medicul de familie. Locuitorii din satul Popovca se plâng că de trei săptămâni, punctul medical din localitate este închis. Potrivit acestora, medicul de familie vine o singură zi în săptămână, iar asistenta medicală este în concediu și nu este înlocuită de nimeni.
Nemulțumiți, oamenii s-au adunat în fața punctului medical. Ei spun că timpul acordat pacienților nu este suficient.
„E deschis de la 9 dimineața până la 12, sora medicală e aici, dar acum, pentru trei săptămâni e în concediu. Trei săptămâni e în concediu, trei săptămâni e în concediu și nu e nimeni. Medicul de familie vine marți, poate să vină la ora unu sau două, poate să vină la cinci, patru sau trei. A venit repede împarte totul și la revedere”.
„Trebuie ca punctul medical să lucreze în permanență. Ca sora medicală să fie de la serviciu de la 8 până la 17.00. Fiecare om, fiecare bolnav să se poată adresa în orice timp ca să îi acorde ajutor medical”.
Oamenii se plâng că sunt nevoiți să aștepte ore în șir, ca să fie primiți de specialiști.
„Sora medicală acum e în concediu. Medicul de familie umblă prin sate și vine pe la ora 17.00, oamenii așteaptă. Cineva pleacă, cineva nu mai poate aștepta, iată marți am așteptat dar nu am mai putut să stau. Dorim ceva să se îmbunătățească”.
„Punctul medical e deschis la ora unu, înseamnă că eu trebuie să vin la ora aceea, iar medicul să fie la primire. Dar să nu stau de la 12.00 până la 17.00 pe așa căldură, cu tensiunea 220, stai și aștepți până când o să-ți fie măsurată”.
Primarul spune că oamenii din localitate i s-au plâns de mai multe ori, însă rezolvarea acestei probleme nu este în competența lui.
OLEG SIMAC, primarul comunei Natalievca, raionul Fălești: „Oamenii sunt nemulțumiți că medicul de familie vine o dată pe săptămână. Nu demult am vorbit, chiar marți ca să acorde două zile, o zi pentru satul Natalievca pentru locuitorii din Țapoc, Comarovca și alte sate și o zi pentru satul Popovca, pentru că este cea mai mare localitate din comună. La ziua de astăzi sora medicală se află în concediu din câte cunosc. Nu este o persoană care să o înlocuiască”.
Medicul de familie respinge acuzațiile și susține că totul este un joc politic.
PARASCOVIA POSTOLACHI, medic de familie: „Nemulțumirea oamenilor, au fost puși la cale. Acesta e un joc politic și dacă ați văzut dumneavoastră o parte din ei nu au venit nici ca bolnavi la mine. Pe acel care îl știu că a fost și marțea asta și marțea trecută sau joia asta și joia cealaltă eu îi cunosc bine la față. La populația aceasta de 800 poți să dai un salariu douăzeci și cinci. Cine încă un cu douăzeci și cinci o să vină să lucreze. Cine? Hai să vorbim, noi și pe aceștia trebuie să îi ținem cu mâinile nu știu cât”.
Autoritățile raionale se vor adresa cu o sesizare la Ministerul Sănătății.
VEACESLAV FUSU, vicepreședintele raionului Fălești: „Am primit semnale că punctul medical în repetate rânduri este închis și personalul medical nu este prezent în oficiul dat. Sunt persoane care stau la pat deja de 3-5 ani de zile și doamna medic de familie sau chiar același personal medical nu i-a vizitat niciodată. Nemaivorbind de odată în lună sau odată în an. În timpul apropiat o să sesizez atât Ministerul Sănătății, care deja dumnealor cunosc, cât și alte servicii, organe de drept, cât și ONG-uri cu privire la apărarea drepturilor omului”.
Punctul medical din satul Popovca oferă servicii medicale pentru 800 de persoane.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.