fbpx
10.6 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

/VIDEO/ Polițiștii au deconspirat o schemă „ingenioasă”. Cum erau răspândite drogurile în Penitenciarul nr.13

Citește și:

O schemă „ingenioasă” de transportare a drogurilor în Penitenciarul nr.13 din municipiul Chișinău a fost deconspirată de oamenii legii. Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului național de investigații, în conlucrare cu polițiștii din Anenii Noi și procurorii  PCCOCS, au  identificat persoanele implicate.

„Menționăm că,  Penitenciarul nr.13 are și statut de izolator, unde se dețin sub arest preventiv învinuiții și inculpații. Astfel, zilnic mai multe persoane sunt escortate la organul de urmărire penală sau în instanțele de judecată pentru participarea la acțiuni de urmărire penală sau la procesul de judecată. În acest context, deținuții cu influență în lumea infracțională și cu un statut superior celorlalți în cadrul Penitenciarului, i-au determinat pe unii dintre inculpați care participă la procesele de judecată, să aducă droguri  prin  introducerea acestora  în rect”, se arată în comunicatul emis de către Poliția Națională. 

 Astfel, polițiștii  au identificat o persoană care,  preventiv plasa drogurile în WC instanței de judecată din Anenii Noi, într-un loc sigur pentru a nu fi depistate de alte persoane. Inculpatul se ducea la WC, ridica pachetul pregătit și îl introducea în rect. Ulterior, era transportat în Penitenciar, fiind efectuat controlul corporal nu erau depistate obiecte interzise și în acest fel drogurile ajungeau la destinatarii finali.

„În urma acțiunilor întreprinse, în instanța de judecată Anenii Noi, la intrarea în WC,  a fost reținut un tânăr  de 18 ani, originar din  Anenii Noi,  asupra căruia a fost depistat un tub de seringă cu volumul de 20ml, plin cu marijuană. Audiat de polițiști, acesta și-a recunoscut vinovăția. La fel, a fost efectuată percheziție la domiciliul persoanei care pregătea drogurile pentru transmitere și care era responsabil de racolarea persoanelor cu rol de curier pentru transportarea și plasarea drogurilor în incinta instanțelor de judecată”, se arată n nota informativă. 

 Acesta s-a dovedit a fi un bărbat  de 34 ani, domiciliat în Anenii Noi, anterior condamnat pentru mai multe infracțiuni (furt, droguri), iar la domiciliul său, polițiștii  au  depistat și ridicat peste 2 kg de marijuană, obiecte utilizate la ambalarea drogurilor și destinate consumului acestora.

Totodată, potrivit poliției, au fost identificați trei deținuți din cadrul Penitenciarului nr.13, implicați în acest caz,  cu roluri bine determinate și stabilite între ei, fiind condamnați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv cele legate de droguri, aflați în arest pentru  săvârșirea altor infracțiuni.

 Unul dintre bănuiți a fost arestat, iar altul este cercetat în libertate. Conform legislației persoanele culpabile de „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”,  riscă închisoare   de la 7 la 15 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Rusia acuză Statele Unite că „sunt direct implicate” în războiul din Ucraina. Ce a stârnit furia Kremlinului

Kremlinul susţine că livrarea de rachete americane ATACMS Ucrainei nu va schimba nimic în desfășurarea războiului, după ce Washingtonul...

Ministerul Muncii și Protecției Sociale: 10 mai va fi zi lucrătoare

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări legate de regimul de muncă în ziua de 10 mai, în...
  sursa: cursbnm.md