fbpx
5.9 C
Бэлць
vineri, aprilie 19, 2024

/VIDEO/ Proprietarii garajelor dintr-un sector din Bălți, terorizați de ex-președintele cooperativei. Bărbatul refuză să predea actele și ștampila

Citește și:

Scandal la Bălți. Membrii Cooperativei de construcție a garajelor nr. 14 din oraș nu pot intra în posesia ștampilei și actelor administrative. Asta deoarece fostul președinte refuză să plece din funcție și să cedeze totul noul conducător, ales recent de membrii cooperativei.

Potrivit oamenilor, fostul președinte Niconor, Ștefanschi, ar fi uzurpat puterea încă din anul 2019, atunci când i-a expirat mandatul de patru ani.

VICTOR FEDOSEEV, președintele comitetului de audit: „Începând cu 28 decembrie 2021, până în ziua de astăzi, se întâmplă uzurparea puterii de către fostul președinte, Niconor Ștefanschi. Pe data de 28 decembrie 2021, de către Guzun Ghenadii a fost ridicat actul oficial sub numărul 72192, valabil până în anul 2025.”

Petru Gonța acum cinci ani ar fi fost bătut de oamenii lui Niconor Ștefanschi pentru că a refuzat să semneze actele ce presupuneau scumpirea cu 150 de lei a taxei anuale achitată de către proprietarii garajelor.

PETRU GONȚA, adjunctul președintelui: „Acolo a fost pusă întrebarea de a mări taxele pentru garaj, de la 300 până la 450 de lei. Eu la acea adunare am fost împotrivă și nu am semnat acel document. După asta, domnul Ștefanschi, el și-a adus băieții lui și m-au bătut pe mine. Am fost și la spital, am și expertiza medico-legală, am făcut și comoție cerebrală. Cinci ani de zile eu nu mai am energie electrică, eu m-am adresat la el de nenumărate ori ca să mă conecteze.”

Proprietarii garajelor susțin că fostul președinte ar fi pus la cale mai multe scheme frauduloase. Chiar dacă majoritatea garajelor sunt privatizate, oamenii erau nevoiți să achite de două ori aceeași taxă, atât la primărie, cât și fostului administrator.

ANA LITVINENCO: „Dacă cineva i se opune, el imediat îi deconectează lumina. Prin diferite căi îi sperie pe toți oamenii. Tuturor le este frică, toți sunt speriați. Până la ziua de astăzi, noi nu cunoaștem câți membri avem. De ce noi primim energie electrică de la Calea Ferată, de ce noi nu ne putem conecta la RED Nord, e cu mult mai ieftin spre achitare.”

VASILE STAVER: „El la fiecare pas are încălcări pe care le pot numi. În primul rând, aduce gunoi din oraș, iar pentru asta ia bani de la lume și îl depozitează la hotarul coperativei.  A adus pământ fertil, care este interzis după lege să fie adus pe teritoriu fără acte.”

Noul președinte a declarat că nu-și dorește profit financiar și nu urmărește țeluri meschine, vrea doar ca oamenii care plătesc impozite să știe unde vor merge banii, în buzunarul cuiva sau în bugetul statului.

GHENADIE GUZUN, noul președinte: „Ei am plătit energia electrică pentru garaj, vin și îmi spune că trebuie să achit pentru energia electrică, în caz contrar voi fi deconectat. Eu l-am sunat și l-am întrebat cum pot aveam datorii, dacă eu am plătit chiar și mai mult. Cum se poate una ca asta ca el să terorizeze tot acest colectiv. Eu nu mai am cuvinte.”

Ex-președintele asociației nu a fost de găsit și nu a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu.

Proprietarii garajelor au depus astăzi o plângere la poliție. Ei au solicitat oamenilor legii să-l forțeze pe Niconor Ștefanschi să le întoarcă actele, ștampila și cheile de la ușa biroului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un grup de deținuți de la Soroca au vizitat „Lumânarea Recunoștinței”, de ziua Internațională a Monumentelor

Începând cu anul 1983, în fiecare an, la data de 18 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Monumentelor și...

Amenința că își dă foc. Un bărbat a urcat într-un copac de lângă Parlament cu o sticlă de benzină

Un bărbat s-a urcat într-un copac din fața Parlamentului, cu o sticlă de benzină. Acesta amenință că își va...
  sursa: cursbnm.md