/VIDEO/ Revista presei cu Andrei Cojocaru | TELEVIZIUNEA NORDULUI

/VIDEO/ Revista presei cu Andrei Cojocaru

Revista presei naționale și locale

Colegul nostru, Andrei Cojocaru ne spune în continuare care sunt principalele subiecte abordate de presa locală și regională.

 

 

Ziarul SP scrie că ofițerii Secției Nord a Biroului de Migrație și Azil au desfășurat o operațiune de identificarea a cetățenilor străini în municipiul Bălți și în alte localități din regiunea de nord. În cadrul operațiunii, au fost identificați doi cetățeni străini, care se aflau ilegal în Bălți și, respectiv, în Drochia. Este vorba de o cetățeană a Rusiei în vârstă de 36 de ani și de un tânăr de 23 de ani din Tadjikistans.

Portalul NORDNEWS notează că Procuratura municipiului Bălţi, Procuratura de circumscripție Bălţi şi Oficiile Nord ale Procuraturii Anticorupţie şi Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale, vor sta sub acelaşi acoperiş, pe strada Păcii, nr.21 din Bălţi. Un nou sediu comun al acestor instituții a fost inaugurat marți.

Săptămânalul CUVÂNTUL scrie că situaţia demografică din raionul Şoldăneşti este îngrijorătoare. Potrivit datelor oficiale, în primul semestru al anului curent numărul căsătoriilor s-a redus cu 15,2%, iar cel al divorţurilor a crescut cu 12,8%. În această situaţie nu este de mirare că a scăzut cu 6,3 la sută şi nivelul natalităţii.

Portalul BALTIONLINE anunță că, la Bălți, în perioada 2-12 octombrie, va fi adus, de pe muntele Athos în Moldova, un fragment din moaștele Sfântului Pantelimon. Locuitorii orașului Bălți vor avea acces la sfințenii în zilele de 8 și 9 octombrie. Acestea vor fi expuse la Catedrala Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *