fbpx
17.2 C
Бэлць
joi, aprilie 25, 2024

/VIDEO/ Zeci de milioane de mănuși medicale folosite au fost vândute ca noi în SUA, în plină pandemie

Citește și:

Zeci de milioane de mănuși medicale folosite au fost vândute în Statele Unite ca fiind noi în plină pandemie. Acestea proveneau din Thailanda, unde obiectele erau spălate, apoi împachetate și expediate în SUA. Faptele au ieșit la iveală în urma unei investigații CNN care a durat mai multe luni. Acum, în ambele țări sunt în desfășurare anchete penale pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care au vândut mănușile folosite și au pus în pericol sănătatea cadrelor medicale și a pacienților, transmite digi24.ro.

Saci întregi cu mănuși medicale folosite au fost confiscați de autoritățile thailandeze. Obiectele urmau să fie spălate și exportate ca fiind noi. Alte zeci de milioane de mănuși medicale care fuseseră utilizate deja au scăpat însă de vigilența autorităților de la Bangkok și au ajuns în Statele Unite.

„Am început să primim telefoane de la clienți foarte supărați care urlau și țipau la noi. Erau mănuși folosite, erau spălate, reciclate, nu știm exact de unde veneau. Unele erau murdare, altele aveau pete de sânge”, a declarat Tarek Kirschen, om de afaceri din SUA.

Autoritățile americane au primit plângeri legate de calitatea mănușilor medicale trimise din Thailanda de o anumită firmă, însă importurile de astfel de obiecte din statul asiatic au continuat, a relevat ancheta CNN: „Nu erau potrivite pentru a fi folosite în spitale. Nu erau potrivite să fie folosite de nimeni. Vedeți cum sunt împachetate, sunt îngrămădite ca și cum cineva le-a îndesat cu mâna în cutie. Acestea cu siguranță au fost spălate. Aceasta este maro. Aceasta este din nitril, dar îți poți da seama că a fost spălată și uscată și și-a schimbat culoarea din cauza căldurii”.

80 de milioane de mănuși medicale folosite au ajuns în Statele Unite din Thailanda, dar nu este clar unde exact au fost distribuite acestea și dacă au fost utilizate în instituții medicale.

Departamentul american pentru Securitate Internă investighează compania din Thailanda care a vândut mănușile medicale folosite.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Meteorologii transmit pentru astăzi ploi cu descărcări electrice în nordul țării

Pentru astăzi, 25 aprilie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi cu descărcări electrice în nordul țării și cer înnorat...

Întreprinderile sociale performante susțin dezvoltarea durabilă a comunităților

În cadrul proiectului ”Antreprenoriatul Social - punct forte în dezvoltarea durabilă a comunităților”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de...
  sursa: cursbnm.md