fbpx
13.6 C
Бэлць
miercuri, aprilie 24, 2024

Vladimir Zelenski cere expulzarea Rusiei din ONU

Citește și:

Zelenski a făcut presiuni asupra Consiliului de Securitate pentru expulzarea Moscova din Organizaţia Naţiunilor Unite şi pentru înfiinţarea unui tribunal care să investigheze acţiunile armatei ruse în Ucraina, transmite jurnal.md. 

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a acuzat Rusia, la ONU, că este un „stat terorist”. Rusia însă are drept de veto în Consiliu şi se poate proteja de orice astfel de acţiune.

„Rusia nu are dreptul de a participa la discuţii şi la vot în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, care este neprovocat şi pur şi simplu colonialist din partea Rusiei”, a declarat Zelenski în faţa consiliului. „Vă îndemn să privaţi delegaţia statului terorist de atribuţiile sale”.

Toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv Rusia, au ţinut un moment de reculegere după ce Zelenski le-a cerut să „comemoreze toţi ucrainenii care au fost ucişi în acest război”.

Totuși, reacția Rusiei la declarațiile președintelui ucrainean că aceasta este un „stat terorist”, la propunerea de a o expulza din ONU și de a înființa un tribunal pentru investigarea acțiunile armatei ruse în Ucraina, nu s-a lăsat așteptată.

„Consiliul de Securitate al ONU nu ar trebui să fie transformat într-o platformă pentru o campanie de PR la distanţă a preşedintelui Zelenski, pentru a obţine mai multe arme de la participanţii la summitul NATO”, a declarat Polianski, ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU.

Consiliul s-a reunit după ce Ucraina a declarat că luni un atac cu rachete ruseşti a vizat în mod deliberat un centru comercial, ucigând cel puţin 18 persoane.

Rusia a negat că a lovit centrul comercial cu rachete, spunând că a lovit un depozit de arme american şi european aflat în apropiere, declanşând o explozie care a provocat un incendiu în mall.

„Am rămas fără cuvinte pentru a descrie lipsa de sens, inutilitatea şi cruzimea acestui război”, a declarat în faţa Consiliului Rosemary DiCarlo, şefa departamentului pentru afaceri politice al ONU, îndemnând toate părţile să protejeze civilii şi infrastructura civilă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat explică fenomenul neobișnuit influențat de praful saharian

Începând cu noaptea de 24.04.2024 și cu menținerea zilei de astăzi, suntem martori la un fenomen meteorologic mai neobișnuit,...

Parcul central din municpiul Bălți îi va purta numele lui Mihai Volontir

Parcul central din municpiul Bălți va purta numele lui Mihai Volontir. Decizia fost votată astăzi la ședința consiliului. Pentru...
  sursa: cursbnm.md