fbpx
9.4 C
Бэлць
vineri, aprilie 26, 2024

Zona Economică Liberă Bălți își extinde teritoriile

Citește și:

Zona Economică Liberă Bălți (ZEL Bălți) își extinde teritoriile. În Monitorul Oficial au fost publicate două legi care prevăd crearea subzonei ZEL Bălți în satul Pârâta, raionul Dubăsari, dar și revenirea în componența acesteia a terenului din Chișinău.

Astfel, terenurile cu suprafața de 2,9892 și 8,0316 hectare, amplasate în satul Pârâta, în apropiere de traseul Chișinău – Budești – Vadul lui Vodă, au fost oferite pentru deschiderea subzonei ZEL Bălți. Se estimează că dezvoltarea acestei subzone va contribui la atragerea investițiilor locale, străine și la dezvoltarea social-economică a regiunii.

Totodată, o altă lege publicată în Monitorul Oficial prevede că în componența ZEL Bălți va reveni terenul cu suprafața de 2,238 hectare din Chișinău. Terenul a fost restituit pentru îndeplinirea deciziei Curții Constituționale, care anterior a constatat drept neconstituționale modificările la legea dată, aprobate de guvern în februarie 2019 și care prevedeau excluderea acestui teren din ZEL Bălți. Pe acest teren, administrația ZEL planifică să dezvolte parcul de inginerie aplicată și tehnologii.

ZEL Bălți este cea mai mare dintre cele șapte Zone Economice Libere din Republica Moldova și a fost deschisă în 2009. Timp de zece ani, rezidenții ZEL Bălți au investit în jur de 206 milioane dolari și au creat peste 11,4 mii locuri de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Un militar de la Bălți, prins în flagrant de CNA cu 1400 de euro mită

Un angajat al Centrului Militar Teritorial Bălți a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA într-un dosar de trafic...

/VIDEO/ În mai multe localități din raionul Soroca a plouat cu grindină. Unele grădini au fost inundate  

A plouat cu grindină aseară în nordul țării. În jur de 15 minute, grindina a bătut în localitatea Cureșnița...
  sursa: cursbnm.md