fbpx
18.4 C
Бэлць
luni, aprilie 29, 2024

Familiile care au avut de suferit în incendiul de la Buiucani vor primi compensații

Citește și:

Familiile care au avut de suferit sâmbătă, în urma incendiului de pe strada Pelivan, din sectorul Buiucani al capitalei, vor primi compensații în valoarea costului apartamentelor și câte 50 de mii de lei pentru procurarea mobilei sau pentru alte cheltuieli, scrie jurnal.md.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței celor două comisii municipale: Comisia pentru situații excepționale și Comisia extraoridinară de sănătate publică a municipiului Chișinău.

Potrivit primarului capitalei, este vorba de 20 de familii care au avut de suferit, iar cel mai mare apartament a fost de 25 m.p și a fost estimat la circa 19 mii de euro. În timpul apropiat o comisie va efectua evalurările la toate imobilele afectate și vor spune cu exactitate ce sumă este necesară. Banii vor fi alocați din fondul de rezervă al Primăriei.

Potrivit IGSU, focul a izbucnit în interiorul unui apartament de la etajul șase, cu răspândire spre mansarda blocului de locuit. La lichidarea arderii au participat peste 70 de salvatori și pompieri. În urma cercetării locului incendiu, angajații IGSU au înaintat trei versiuni: scurtcircuit în rețeaua electrică, încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea echipamentelor electrice și imprudența în timpul fumatului. După finalizarea cercetării, specialiștii vor prezenta concluziile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ O fetiță de 5 ani, salvată de medicii de la Chișinău, după ce o suliță de la gard i-a străpuns gâtul

O fetiță de 5 ani a fost operată cu succes de medicii de la Centrul Mamei și Copilului din...

/FOTO/ Braconaj în raionul Rîșcani. Inspectorii de mediu au ridicat 600 de metri de plasă pentru pescuit

Inspectorii de mediu, împreună cu polițiștii de frontieră au organizat o operațiune împotriva braconajului în golful Ciuhur. Aceștia au...
  sursa: cursbnm.md