fbpx
16.3 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

Fiica transgen a lui Elon Musk vrea să-și schimbe numele de familie: „Nu mai vreau să fiu asociată cu el”

Citește și:

Fiica transgen a miliardarului Elon Musk a depus o cerere oficială pentru a-şi schimba numele de familie în acelaşi timp cu genul, cu scopul de a rupe astfel toate legăturile cu tatăl ei, potrivit unor documente consultate de AFP.

„Nu mai locuiesc cu tatăl meu biologic şi nu mai vreau să fiu asociată cu el sub nicio formă”, a scris tânăra transgen în documentul în care îşi explică solicitarea depusă a doua zi după ce a împlinit vârsta de 18 ani, scrie Agerpres.

Xavier Alexander Musk cere să se numească de acum Vivian Jenna Wilson, pentru ca numele să corespundă genului său ales. Prin urmare, își dorește să preia numele de familie al mamei sale, Justine Wilson, care a divorţat de Elon Musk în 2008.

Cererea a fost depusă în aprilie la un tribunal din Santa Monica, California, însă a fost dezvăluită abia weekendul trecut de mai multe companii mass-media americane.

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, are în total opt copii: şase cu Justine Musk (născută Wilson – n.r.) în anii 2000 – din care unul a murit la doar câteva săptămâni după naştere – şi alţi doi cu cântăreaţa canadiană Grimes, născuţi în 2020, respectiv în 2021.

CEO-ul Tesla şi SpaceX, care este pe cale să cumpere şi Twitter, a scris în trecut pe această reţea de socializare o serie de mesaje în care a criticat faptul că persoanele transgen sau non-binare cer să fie identificate prin pronume specifice.

„Susţin absolut persoanele trans, dar toate acele pronume sunt coşmaruri estetice”, a scris miliardarul de origine sud-africană într-un mesaj publicat în decembrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Vinerea Mare 2024 – tradiții și obiceiuri

Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi...

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...
  sursa: cursbnm.md