fbpx
20.5 C
Бэлць
luni, aprilie 29, 2024

În Republica Moldova scade tot mai mult natalitatea. Explicația specialiștilor

Citește și:

De la an la an, în Republica Moldova scade tot mai mult natalitatea, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Migraţia, divorţurile şi alegerea familiilor de a avea mai puţini copii sunt câţiva dintre cei mai importanţi factori care duc la îmbătrânirea populaţiei, tendinţă, care potrivit specialiştilor se va menţine în următorii ani. Tot ei atrag atenţia că dacă nu vor fi luate măsuri urgente, bugetele de pensii ar putea intra în colaps. transmite tvrmoldova.md.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anul trecut s-au născut 30 730 de copii – cu aproape nouă mii mai puţini faţă de 4 ani mai devreme.
„Aici sunt factori interconexşi. Primul ar fi că generaţiile care sunt la vârsta de reproducere sunt mai mici numerice, dar avem şi fenomenul d etranziţie demografică, familiile sde orientează la mai puţini copii. Avem şi fenomenul de divorţialitate, legat de trei decenii de migraţie”, a spus demograful Valeriu Sainsus.
Specialiştii cred că natalitatea va continua să scadă, iar din cauza acestei tendinţe, în 10 ani, numărul nou-născuţilor s-ar putea reduce cu peste 7 la sută. Iar mai exact, anual se vor naşte cel mult 23 de mii de copii.
„La rândul său este cauzat de alt factor cum ar fi fertilitatea, se subînţelege numărul de copii pe care îi naşte o femeie pe perioada sa reproductivă. Şi iarăşi ne întroarcem la anii 80. Atunci indicatorul de fertilitate era de 2,5-2,7  Acum noi avem acest indicator de 1,1”, a declarat Iurie Dondiuc, medic obstetrică-ginecologie, Institutul Mamei şi Copilului.

Situaţia materială precară a multor familii, e o altă cauză care duce la scăderea natalităţii.

În anul 2020, fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. Un alt factor care duce la scăderea natalităţii, e legat de vârsta la care femeile hotărăsc să aibă copii. Vârsta medie a femeilor la prima naştere depăşeşte cu puţin 25 de ani. Această femeie are 27 de ani şi a născut pentru prima dată.

Datele oficiale mai arată că 70 la sută din numărul total al familiilor înregistrate anul trecut, nu au copii.

„Efectul de bază al crizei demografice este că populaţia se reproduce, dar nu creează dividente demografice. Este compromisă dezvoltarea economică. Ceea ce constatăm noi este că copiii trenuiesc mai mult familiilor decât statului. Iată de ce ne dorim ca politicile de familie să fie mult mai accentuate”, a spus demograful Valeriu Sainsus.

Potrivit datelor oficiale, de la an la an, scade şi numărul copiilor născuţi într-o familie. Astfel, în 2020, jumătate dintre familii au un copil, 37% au doi copii şi doar 14 la sută cu trei şi mai mulţi copii.

Anul trecut, 134 de mii de copii mergeau la grădiniţă, cu aproape 10 procente mai puţin decât cu doi ani mai devreme.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ O fetiță de 5 ani, salvată de medicii de la Chișinău, după ce o suliță de la gard i-a străpuns gâtul

O fetiță de 5 ani a fost operată cu succes de medicii de la Centrul Mamei și Copilului din...

/FOTO/ Braconaj în raionul Rîșcani. Inspectorii de mediu au ridicat 600 de metri de plasă pentru pescuit

Inspectorii de mediu, împreună cu polițiștii de frontieră au organizat o operațiune împotriva braconajului în golful Ciuhur. Aceștia au...
  sursa: cursbnm.md