fbpx
8.8 C
Бэлць
duminică, mai 5, 2024

Managerul unei întreprinderi din Briceni riscă să rămână fără funcție

Citește și:

Întreprinderii Municipale „Gospodăria Comunală Locativă” din Briceni, riscă să rămână fără funcție, după ce inspectorii Autorității Naționale de Integritate au depistat că acesta ar fi emis acte administrative și juridice în favoarea soției sale, angajată în aceeași instituție.

Astfel, în perioada martie 2016 – iulie 2020, managerul, aflându-se în exercitarea funcției, ar fi emis 23 de acte administrative și juridice în favoarea soției sale, angajată în aceiași instituție. Actele se referă la acordarea concediilor, rechemarea din concedii și 13 acte privind premierea lucrătorilor.

Subiectul vizat – exercitând funcția de manager, având interes personal rezultat din relațiile sale cu soția, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin nedeclararea în termenul legal a conflictelor de interese în care s-a aflat, admițând consumarea acestora prin încheierea/semnarea unor acte administrative în privința soției.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv – inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru revocarea managerului din funcție. Acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, pentru o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ E timpul de mers la biserică. Creștinii și-au pregătit coșul cu bucatele pe care le vor sfinți

Ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului sunt pe sfârșite. După ce au pregătit totul pentru masa de...

Tot ce trebuie să știi despre investiția în aur. Avantaje și dezavantaje explicate de specialiști

Dintotdeauna, aurul a fost considerat cea mai bună opțiune pentru investiții, al căror scop principal e protejarea valorică, fiind...
  sursa: cursbnm.md