fbpx
12.1 C
Бэлць
sâmbătă, mai 18, 2024

Războiul verdelui de briliant continuă: Vasile Costiuc învinuiește formațiunea PACE că i-ar fi stropit mașina cu verde de briliant. Cavcaliuc neagă acuzațiile

Citește și:

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, s-a ales cu mașina stropită cu verde de briliant. Incidentul s-ar fi produs în noaptea de 12 aprilie, chiar în curtea casei sale. Deși nu are dovezi, acesta susține că gestul a fost făcut de către oamenii lui Gheorghe Cavcaliuc.

Câinii lui Cavcaliuc au acționat noaptea. Acesta e un semn și vreau să vă spun că am primit mai multe semne de avertizare săptămâna asta, dar asta nu înseamnă că lupta se oprește aici. Eu le-am transmis un semnal că nu au procedat omenește, dar ei au venit noaptea la mine acasă și au dat mașina cu verde de briliant. Cavcaliuc, eu nu mă tem nici de tine, nici de câinii tăi care umblă noaptea ca vagabonzii, asta e o formă de intimidare. Acum umblați ca hienele pe la porțile oamenilor”, a declarat Vasile Costiuc, într-un live pe Facebook.

Gheorghe Cavcaliuc la fel a venit cu o reacție pe Facebook. Acesta a negat că el, sau persoanele din cadrul partidului său ar fi recurs la un asemenea de gest.

Consider că, Costiuc pentru niște like-uri pe Facebook poate spune toate minciunile de pe fața pământului”, a declarat Cavcaliuc. Mai mult, liderul PACE susține că Vasile Costiuc și-ar fi stropit singur mașina cu verde de briliant pentru „a murdări imaginea partidului PACE”. La mijloc fiind o supărare mai veche.

Acest Costiuc pe care eu nu l-am știut deloc, a trimis în ultimele trei luni la mine doi mesageri prin care s-a cerut să vină în cadrul PACE, cerându-mi să-l fac vicepreședinte pe un domeniu și mă condiționa să fie al cincilea pe lista PACE la alegerile parlamentare. Eu l-am refuzat în ambele cazuri”, susține Gheorghe Cavcaliuc.

Scandalul „verdelui de briliant” a pornit în seara de 6 aprilie, atunci când vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de un membru al formațiunii PACE, iar soluția ar fi nimerit în ochii demnitarului, acesta ajungând la spital. Reprezentanții partidului, au susținut că au recurs la un asemenea gest în semn de protest că funcționarul s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19, înaintea medicilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Premierul slovac Robert Fico este în stare stabilă, dar gravă

Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii din ţară, în urma...

Accident GRAV la intrare în orașul Ialoveni. Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident grav, produs la intrare...
  sursa: cursbnm.md