fbpx
25.7 C
Бэлць
marți, mai 7, 2024

Șoferul prins cu 1,6 milioane de euro la vama Leușeni a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Banii vor ajunge în bugetul statului

Citește și:

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în luna aprilie 2020, a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane de euro, prin punctul vamal Leușeni.

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani, cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Procurorii vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii. Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.

Amintim că la data de 18 aprilie 2020, la vama Leușeni, a fost descoperit un TIR, în care se aflau peste 1,6 milioane de euro cu euro. Captura a fost reținută pe sensul intrării în Republica Moldova, TIR-ul venind din România.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Moldova sub Cod Galben: Instabilitate atmosferică în toată țara

Meteorologii au emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Data emiterii: 07.05.2024, ora 13:00 Intervalul de timp: 07.05.2024, ora 14:00 -...

/VIDEO/ Asociațiile blocurilor locative pot primi bani pentru eficientizarea energetică a clădirilor

Proprietarii de apartamente pot beneficia de bani prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial la renovare energetică a...
  sursa: cursbnm.md