fbpx
11 C
Бэлць
marți, aprilie 30, 2024

/VIDEO/ Omorul de la Hiliuți: Un inculpat condamnat la 17 ani de închisoare

Citește și:

Unul din participanții dublului omor produs la Hiliuți, raionul Fălești, a fost condamnat la 17 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Acestuia i-au fost aduse învinuiri pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor intenționat.

Într-un comunicat al Procuraturii Generale se menționează că unul dintre inculpați și-a recunoscut vina integral în săvârșirea infracțiunii incriminate, iar cauza penală în privința lui a fost disjunsă într-o procedură separată, fiind judecat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Menționăm că în luna noiembrie a anului 2021, inculpații, aflându-se împreună cu cele două victime la domiciliul unei persoane, dintr-un sat din raionul Fălești, în scopul dobândirii unor bunuri materiale, au atacat tinerii cu o deosebită cruzime. Inculpații le-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele și o bâtă, pe diferite părți ale corpului, în rezultat, provocându-le leziuni corporale grave, periculoase pentru viață, care au dus inițial la decesul uneia dintre victime și provocarea leziunilor grave celei de doua. După care în mod deschis au sustras de la una dintre victime un telefon mobil la prețul de 1.500 lei, bani în sumă de 6000 lei și 50 euro, pe care apoi le-au împărțit între ei.

În scopul ascunderii urmelor infracționale, au îmbarcat victimele în portbagajul automobilului, ce îi aparținea uneia dintre victime și le-au dus într-o fâșie forestieră, situată în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești. Făptașii i-au scos pe tineri din portbagajul automobilului, târându-i pe jos și le-au mai aplicat fiecare câteva lovituri cu o bâtă din lemn, care în rezultat a dus la decesul și celui de-al doilea tânăr.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VOX POP/ Unde vor să se odihnească bălțenii la vară?

Unde vor să se odihnească bălțenii la vară https://youtu.be/k_6IBMUgnWo „Poate în România, eu știu, la Suceava poate. La Marea Neagră, eu...

Au decedat cei mai în vârstă gemeni siamezi din lume. Au trăit până la 62 de ani

Lori și George Schappell, cei mai în vârstă gemeni siamezi din lumea, au decedat la vârsta de 62 de...
  sursa: cursbnm.md