fbpx
18.2 C
Бэлць
duminică, mai 5, 2024

/VIDEO/ Reguli de siguranță și distracție pentru elevii din Pelinia. Ce sfaturi au primit aceștia de la polițiști

Citește și:

Până la vacanța de vară a mai rămas doar o săptămână. Fiind cea mai lungă și cea mai așteptată de copiii, oamenii legii au mers la elevii din liceul Pelinia, raionul Drochia, unde au discutat cu elevii despre regulile de siguranță pe care trebuie să le respecte în perioada estivală. Iar pentru ca întâlnirea să fie una memorabilă, la eveniment a fost adusă și cățelușa Emi de la Poliția de Frontieră, care și-a demonstrat abilitățile, dar și câțiva animatori care au dansat împreună cu copii.

Elevii au rămas încântați de activitate și spun că e pentru prima dată când se organizează așa ceva în liceul lor.

„Evenimentul de astăzi este foarte important pentru noi, deoarece aflăm o anumită latură a polițiștilor, aflăm cum să ne comportăm în anumite situații. Am aflat multe lucruri interesante și am văzut câinele de serviciu.”

„Am învățat cum să acționăm în diverse situații excepționale, cum să salvăm omul de la înec într-un bazin acvatic, cum să acționăm. Este foarte benefică această acțiune a polițiștilor și a pompierilor.”

„Eu vreau să mă fac polițistă când o să fiu mare. De ce? Pentru că vreau să ajut oamenii. Ce ți-a plăcut cel mai mult astăzi aici? Mie mi-a plăcut câinele și mi-au plăcut animatorii.”

Directoarea instituției de învățământ menționează că asemenea activități sunt foarte utile. Chiar dacă în fiecare an, diriginții le explică aceste reguli elevilor înainte de fiecare vacanță, aceștia mai uită din ele.

Galina Grumeza, director Liceul Teoretic Pelinia: „Este un eveniment deosebit pentru că suntem la sat și copiii nu au avut ocazia să mai aibă asemenea oaspeți în cadrul instituției. Sunt sigură că ei vor fi promotorii acestei activități și în familii la nivel de localitate.”

Oamenii legii au atenționat copiii să nu se joace cu focul, iar dacă merg la scăldat, să o facă doar cu un însoțitor adult.

„Dumitru Doncovschi, ofițer superior al Sectorului de Poliție Pelinia: „Familiarizam copii care sunt beneficiile, recomandările ce țin de perioada estivală, începem o vacanță în timpul apropiat, care sunt măsurile de precauție,  ce ține de victimizarea copiilor.”

Sergiu Donțu, ofițer superior Secția Situații Excepționale Drochia: „L-am adus la cunoștință diverse situații excepționale, le-am arătat inventarul, le-am zis cu ce se ocupă un pompier, cum activează, la ce intervenții intervine și au fost aduse la cunoștință toate regulile de apărare împotriva incendiilor.”

În liceul din satul Pelinia învață peste 440 de copii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Închisorile din Elveția sunt supraaglomerate. Autoritățile vor să aducă în plus containere cu gratii

Închisorile din Elveția și-au atins capacitatea limită, iar cantonul Berna intenționează acum să plaseze deținuții în containere cu gratii,...

/VIDEO/ Moașă timp de 35 de ani. Fiecare copil nou născut este ca o binecuvântare

Și-a ales o profesie nobilă, iar timp de 35 de ani este alături de femeile care aduc pe lume...
  sursa: cursbnm.md