fbpx
14.7 C
Бэлць
sâmbătă, mai 4, 2024

/VIDEO/ Scandal la o clinică pediatrică privată din Bălți între oamenii legii și angajații instituției medicale. Polițiștii ar fi fost anunțați despre o petrecere

Citește și:

Scandal la o clinică pediatrică privată din Bălți, între angajații instituției medicale și oamenii legii. După ce pediatrul Mihai Stratulat, a acuzat poliția de comportament neadecvat pe rețelele de socializare, Inspectoratul de Poliție Bălți a venit cu precizări.

La adresa Inspectoratului de Poliție Bălți, a fost expediat un video, precum că la 10 aprilie, în jurul orei 20:38, în interiorul clinicei, care era deja închisă, mai multe persoane se distrau, fără mască de protecție și nerespectând distanța fizică.

În urma verificărilor, la data de 13 aprilie, polițiștii au depistat mai multe încălcări admise de angajații clinicii și anume: la intrare în clinică atât polițiștilor veniți pentru verificări, cât și pacienților, nu le era verificată termometria, iar angajatele care se aflau la recepție, nu purtau mască de protecție și nu respectau distanța fizică.

Oamenii legii au solicitat administratoarei clinicii explicații din ce motiv se admit încălcări, inclusiv fiind solicitată prezentarea registrelor de evidență a termometriei angajaților și curățeniei cu dezinfectant. 

Administratoarea clinicii, cu un ton ridicat le-a spus oamenilor legii, că instituția este privată și face ce vrea după închidere, specificând că angajații sunt ca niște membri de familie și au tot dreptul de a dansa după închidere. Ulterior, aceasta a prezentat registrele de evidență, care nu erau înregistrate și completate conform cerințelor.

Constatând că administratoarea nu se conformează și are un comportament agresiv, polițiștii care efectuau verificarea au pornit o înregistrare video cu telefonul mobil. Aceștia au anunțat-o că instituția prestează servicii publice, iar obligațiunile de serviciu ale poliției sunt de a verifica respectarea normelor impuse prin deciziile și hotărârile Comisiei Situații Excepționale.

În final, administratoarei instituției i-a fost înmânată o citație pentru a se prezenta la sediul poliției în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ E timpul de mers la biserică. Creștinii și-au pregătit coșul cu bucatele pe care le vor sfinți

Ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului sunt pe sfârșite. După ce au pregătit totul pentru masa de...

Tot ce trebuie să știi despre investiția în aur. Avantaje și dezavantaje explicate de specialiști

Dintotdeauna, aurul a fost considerat cea mai bună opțiune pentru investiții, al căror scop principal e protejarea valorică, fiind...
  sursa: cursbnm.md